Dan Chiuzbăian, managerul unei companii IT, a anunțat aplicația Covid Monitor, care va permite pre-testarea populației, cu ajutorul unui algoritm de inteligență artificială.

„În urmă cu o săptămână vă solicitam să facem împreună un proiect CONCRET pentru a reduce presiunea de pe sistemul medical din România, propunându-vă realizarea unei aplicații online care să permită pre-testarea voluntară a populației la simptomele de COVID-19 / Gripă / Răceală, utilizând un algoritm de Inteligență Artificială / Machine Learning. Vă anunț cu bucurie că ideea a ajuns la guvernanți și joi s-a luat decizia de începere a acestui proiect pilot, cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență și al Ministerului Sănătății. Au fost desemnați parteneri în acest proiect Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Victor Babeș, Spitalele de boli infecțioase Craiova, Timișoara, Cluj, Iași și Constanța.

Ca să demarăm acest proiect ne-am aliat două companii din Cluj-Napoca, în regim pro-bono, dar orice ajutor, sprijin și implicare este binevenită din partea persoanelor fizice sau juridice care anticipează nivelul critic de stres la care va fi supus în curând sistemul medical din România.

Aplicația Covid MONITOR la care lucrăm deja va avea următoarele facilități:
1. Stocarea datelor din triajul spitalelor de infecțioase și a rezultatelor testelor clinice, putând fi utilizată gratuit de orice spital din România
2. Estimarea statistică unui diagnostic bazat pe simptomele introduse de personalul medical din triaj sau online de utilizatorii de acasă
3. Monitorizarea automată a suspecților de COVID-19, dacă aceștia optează voluntar să-și introducă periodic simptomele în aplicație, ramănând in cazurile ușoare la domiciliu
4. Rapoarte statistice pentru medici și autorități

Avem următoarele nevoi imediate:
A. Date anonimizate cu simptome și diagnosticul medical confirmat pentru ele
B. Constituirea unui grup de medici care fac deja triaj al suspecților de Gripă/ Răceală / Covid dispuși să încarce minim 10-15 diagnostice/zi/ spital ca date pentru antrenarea algoritmului de inteligență artificială
C. Dacă medicii sunt indisponibili, avem nevoie de voluntari care să încarce online (de acasă) în sistem datele, astfel încât algoritmul de Inteligență Artificială să aibă permanent date noi pentru a se autoperfecționa
D. Specialiști în Inteligență Artificială care să ajute cu idei și muncă voluntară la implementarea și testarea în paralel a mai multor algoritmi, pentru a evalua repede cel mai performant algoritm utilizabil în rezolvarea problemei.
E. SĂ TRANSMITEȚI informația către medicii pe care-i cunoașteți in spitalele de boli infecțioase sau desemnate in tratarea COVID-19, vorbindu-le despre proiect. Datele lor sunt vitale pentru antrenamentului sistemului informatic. Fară să colectăm urgent aceste date într-un sistem unic, nu vom învăța destul de repede cum să luptăm eficient cu acest virus.

Oricine dorește să se implice voluntar în acest proiect, îl rugăm să ne trimită un e-mail la [email protected] cu expertiza sa, contul LinkedIn și date de contact.

Noi credem că tehnologia propusă poate ajuta la mai buna gestionare și utilizare a resurselor limitate pe care le avem. Un algoritm bine setat va putea să facă diferența în câteva secunde între simptomele de răceală, gripă sau COVID19, procesând online zeci de mii de pre-testari (triaj) in fiecare zi, până la sfârșitul pandemiei, fără să obosească, fară să se imbolnăvească, fără să pună in pericol resursa medicală umană. Fiecare pacient care este mai bine informat și rămâne în siguranță acasă, inseamnă mai multe resurse disponibile pentru cei care au cu adevarat nevoie de ele in spital”, a scris Chiuzbăian pe Facebook.

Mulțumesc și vă aștept alături de noi,
Dan Chiuzbăian