Covid a redus speranța de viață globală cu 1,6 ani

Covid a redus speranța de viață globală cu 1,6 aniCovid / Sursa Foto: Arhiva EVZ

În primii doi ani ai pandemiei, Covid-19 a făcut ca speranța medie de viață a oamenilor din întreaga lume să scadă cu 1,6 ani.

Covid, impact mai puternic decât orice alt eveniment din ultimii 50 de ani

Acest lucru a fost relevat de un studiu publicat de revista „The Lancet”, care evidențiază „o inversare bruscă a tendinței” față de creșterile înregistrate în anii precedenți.

Pandemia „a avut un impact mai profund decât orice alt eveniment observat într-o jumătate de secol, inclusiv războaie și dezastre naturale”, spune co-autorul Austin E. Schumacher de la Institutul pentru Valori și Evaluare a Sănătății (IHME) de la Universitatea din Washington, Statele Unite.

În perioada 2020-2021, speranța de viață a scăzut în 84% din cele 204 de țări și teritorii analizate, „demonstrând impactul potențial devastator” al noilor viruși, a subliniat Schumacher.

Rata mortalității, creștere cu 22% la bărbați și 17% la femei

Cercetătorii au estimat că în această perioadă, rata mortalității la persoanele cu vârste peste 15 ani a crescut cu 22% la bărbați și cu 17% la femei. În special, „în rândul bătrânilor, mortalitatea a crescut într-un mod nemaivăzut în ultimii 70 de ani”.

Cu toate acestea, „deși pandemia a fost devastatoare, ucigând în perioada 2020 - 2021 în jur de 16 milioane de oameni în întreaga lume, nu a șters complet progresele înregistrate”, subliniază oamenii de știință, considerând că „între anii 1950 şi 2021, speranța de viață la naștere a crescut cu aproape 23 de ani”.

covid-19

covid-19 / Sursa: Dreamstime.com

„Tsunami-ul” Covid

Analiza este o actualizare din 2021 a programului de cercetare Global Burden of Disease Study (GBD), iar imaginea pe care o prezintă este considerată „cea mai completă evaluare” a impactului pe care „tsunamiul Covid” l-a avut până acum asupra sănătății umane.

În estimarea deceselor în exces asociate cu pandemia, autorii au luat în considerare atât decesele cauzate de Sars-CoV-2, cât și cele legate de efectele indirecte ale urgenței, cum ar fi lipsa îngrijirii medicale din cauza paraliziei serviciilor de sănătate, potrivit RaiNews.

(Traducerea: Cătălina Păunel, RADOR RADIO ROMANIA)

Ne puteți urmări și pe Google News