Copilul dispărut din Floreşti a fost văzut la un mall din Cluj şi în zona gării din oraş

Copilul dispărut din Floreşti a fost văzut la un mall din Cluj şi în zona gării din oraş

Copilul dispărut din Floreşti a fost văzut la un mall din Cluj şi în zona gării din oraş, conform ultimelor informaţii aflate de jurnaliştii locali.

Copilul dispărut din Floreşti a fost văzut la un mall din Cluj şi în zona gării din oraş. Băiatul de 13 ani a plecat de acasă miercuri, în jurul orei 14:00. De atunci nu a mai fost văzut, iar la scurt timp familia lui s-a adresat poliţiştilor.

Minorul suferă de deficit de atenţie şi hiperactivitate (ADHD). Ulterior, mai multe echipe mixte formate din poliţişti şi voluntari pornit în căutarea copilului.

Băiatul are o înălțime aproximativ 1,50 m, cântăreşte 50 kg, are păr șaten închis şi este tuns scurt. Purta o geacă din fâș de culoare neagră, pantaloni de trening de culoare gri închis şi încălțăminte sport de culoare alb cu albastru când a plecat de acasă.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, el avea o mască de protecție de culoarea neagră cu un desen tip flacără. Persoanele care pot furniza informaţii despre minor, sunt rugate să sune la 112.

Copilul dispărut din Floreşti a fost văzut la un mall din Cluj

Conform ultimelor informaţii, minorul a fost reperat în mai multe puncte ale orașului Cluj Napoca. L.M.P. a fost plecat în ultimele zile la bunica lui, iar miercuri a revenit acasă, în Florești.

În jurul amiezii i-a spus mamei că merge până la magazin să își cumpere o ciocolată. Nu s-a mai întors, iar mama lui a sesizat poliția.

Anchetatorii au verificat camerele de supraveghere de la magazin şi au stabilit că minorul și-a luat un pet de bere. De asemenea, a fost văzut în autobuzul care se deplasa din Florești spre Cluj-Napoca.

L.M.P. și-a închis telefonul și nu a mai putut fi depistat pe baza semnalului. Joi, în jurul orei 12:00, și-a deschis telefonul, iar semnalul a fost reperat în zona Gării Cluj.

Totuşi, băiatul de 13 ani nu a putut fi găsit pentru că a închis rapid telefonul. Poate fi un semn că nu doreşte să fie găsit…

Copilul dispărut a închis şi a deschis telefonul de mai multe ori

În cele din urmă, polițiștii și jandarmii au folosit şi câinii de căutare în Florești. La scurt, telefonul a fost din nou deschis, de această dată fiind depistat la Iulius Mall Cluj.

Este posibil ca un apropiat din Florești să îl fi avertizat că lucrurile au devenit serioase şi este căutat. Sursa citată susţine că minorul ar fi discutat și cu cineva din familie, dar și cu o persoană din Satu Mare.

În Satu Mare locuiește bărbatul cu care trăiește mama acestuia. L.M.P. a mai fugit de acasă. A fost găsit ascuns în scara unui bloc, în Făget și într-o rulotă. Poliția a oprit căutările cu câinii de urmă.

Mama băiatului spune că a încercat să-l sune, dar telefonul este închis: „Abia aștept să vină, să fie bine, să știu măcar că e bine. Gândul că n-a mâncat… Numai 3, 50 lei avea la el și nici nu e îmbrăcat în haine de iarnă.

E în adidași și geacă de toamnă și o bluziță cu glugă. Se știe că e frig afară, mai ales cum a fost frigul ăla azi-noapte. Unde a stat peste noapte?”

Bunicul băiatului a dezvăluit că nepotul său este ușor influențabil. „Aseară l-am căutat, am umblat cu mașina. E mai slab de înger, cu o ciocolată îl cumperi. L-a căutat și tatăl”, a spus acesta, conform stiridecluj.ro.