Controale DSV la sânge în unitățile alimentare din Constanța. Sancțiuni uriașe, unități închise
- Feri Predescu
- 18 martie 2019, 11:21
Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța au confiscat în urma controalelor efectuate în ultimele trei săptămâni aproape 10 tone de carne, două tone de pește și 2500 kilograme de produse lactate, mai multe firme fiind amendate pentru condițiile igienico sanitare defectuoase. O pescărie a fost închisă. Controalele continuă.
Acţiunile de control ale inspectorilor Direcţiei Sanitar-Veterinare Constanţa au avut loc în aproape 400 de obiective. Este vorba de unități de tăiere și sacrificare animale, unități de procesare și prelucrare lapte, unități de procesare carne, unități produse proaspete din pescuit, puncte de debarcare pește, depozite alimentare, măcelării, carmangerii, pescării, stupine, 30 de super/hipermarket-uri, 60 de magazine alimentare, 20 de restaurante, o cantină, 30 de unități tip fast-food, pizzerii, braserii, 10 unități catering, o pensiune, baruri, 30 de laboratoare cofetărie/patiserie, unități de fabricare pâine și specialități de panificație, unități de comercializare produse congelate, unități fabricare vin, depozit de legume fructe, șapte exploatații comerciale de animale.
În urma controalelor s-au constatat deficiențe proivind nerespectarea intervalelor de hrănire şi adăpare, a duratei călătoriei şi a perioadelor de repaus; introducerea de animale noi în loturile constituite în incinta fermelor de carantină sau a centrelor de colectare a animalelor; prelevare necorespunzătoare de probe; condiții necorespunzătoare de igienă în spațiile de producție; nedemonstrarea trasabilității produselor alimentare.Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, au fost aplicate mai multe sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 100.000 de lei.
A fost emisă o ordonanță de interzicere a activității pentru o unitate de produse proaspete din pescuit. Potrivit DSV Constanța, au fost confiscate şi retrase de la vânzare, aproape 10 tone de carne şi produse din carne, 2500 kilograme de lapte și produse lactate, aproape 2000 kilogrmae de pește și produse din pește, 75 kilograme de ouă. Valoarea acestora este în cuantum de 150.000 de lei. Produsele confiscate au fost dirijate către unităţi de neutralizare a subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman şi distruse prin incinerare.