Controale ANPC la operatori economici de intermediere credite. Peste 37.000 lei amenzi pentru nereguli
- Andreea Răzmeriță
- 4 noiembrie 2025, 14:50
Sursă foto: Freepik.comComisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 800 de operatori economici care intermediază credite, aplicând amenzi de peste 37.000 de lei pentru neregulile găsite. ANPC le recomandă consumatorilor să fie atenţi la mai multe aspecte înainte de a apela la un intermediar de credite.
ANPC a desfășurat acțiuni de control la operatorii economici care intermediază credite
Reprezentanţii ANPC au anunţat, marţi, că Direcţia Generală Control şi Supraveghere Piaţă – Direcţia Produse şi Servicii Bancare Nebancare şi Administratori Credite a efectuat verificări la operatorii economici care activează în domeniul intermedierii de credite.
Acţiunile au fost realizate prin intermediul Serviciului pentru Derularea Procedurilor privind Intermediarii de Credite, structură specializată a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
ANPC a aplicat amenzi de peste 37.ooo lei pentru neregulile găsite în intermedierea de credite
Echipele de control au verificat 859 de operatori economici şi au constatat abateri la 107 societăţi comerciale. Comisarii ANPC au aplicat şapte amenzi, în valoare de peste 37.000 de lei, şi au dispus măsuri pentru aducerea contractelor de intermediere de credite în conformitate cu OUG nr. 52/2016.

ANPC / sursa foto: facebook
ANPC recomandă consumatorilor să verifice înregistrarea intermediarilor conform art. 100–104 din OUG 52/2016 şi să solicite clar tariful serviciilor de consiliere. De asemenea, contractul trebuie semnat doar după acceptarea unui acord scris privind gama de produse analizate şi tariful aferent.
Recomandări pentru consumatorii care apelează la intermedierea de credite
Potrivit informațiilor oferite de ANPC, intermediarul de credite nelegat trebuie să colecteze informaţii despre situaţia financiară, preferinţele şi obiectivele consumatorului, să analizeze oferte suficiente de pe piaţă şi să recomande cel puţin trei opţiuni potrivite nevoilor acestuia.
ANPC le recomandată consumatorilor să verifice dacă intermediarul este înregistrat pentru servicii de consiliere.Comisarii ANPC avertizează asupra promisiunilor de tipul „ştergem înregistrarea din Biroul de Credite”, precizând că doar băncile şi IFN-urile pot efectua radierea.
În caz de dificultăţi la rambursarea creditului, consumatorii trebuie să contacteze creditorul sau intermediarul şi să prezinte documentele necesare pentru soluţii legale.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.