Conflict în CSM. Drăgușin compară propunerile lui Sandu cu legislația sovietică

Conflict în CSM. Drăgușin compară propunerile lui Sandu cu legislația sovieticăClaudiu Drăgușin. Sursa foto Facebook

Judecătorul CSM Claudiu Drăgușin a criticat pe Facebook abordarea procurorului Claudiu Sandu, fost vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii, comparând modul în care acesta interpretează legile justiției cu practica sovietică din anii 1950.

Claudiu Drăgușin a criticat abordarea lui Claudiu Sandu

Drăgușin a amintit de proiectul codului de procedură penală sovietic din 1958, care omiterea posibilitatea achitării inculpaților, exemplu pe care l-a folosit pentru a ilustra ce se întâmplă când legea este interpretată unilateral, fără a lua în considerare toate scenariile juridice.

„Lucrătorii din justiție… în anul 1958 s-au făcut de râs: au publicat în ziare proiectul noilor Baze ale procedurii penale în URSS, uitând să introducă un paragraf privind o eventuală sentinţă de achitare!”, a scris Drăgușin.

De la ce a pornit totul

Tensiunile dintre cei doi magistrați au escaladat după ce Secția pentru judecători a CSM a decis să limiteze accesul procurorilor la sistemul ECRIS. Această restricție înseamnă că procurorii nu mai pot consulta ciornele hotărârilor judecătorești înainte de pronunțare, ceea ce, potrivit lui Sandu, ar putea afecta activitatea lor constituțională și ar reflecta „trufia” judecătorilor.

Claudiu Sandu.

Claudiu Sandu. Sursa foto Captură video

„Sentința de achitare este o absurditate”

Sandu a criticat, de asemenea, participarea lui Drăgușin la o dezbatere în Comisia LIBE a Parlamentului European despre starea justiției în România, la invitația ministrului Justiției, Radu Marinescu.

Fostul vicepreședinte al CSM a susținut că prezența judecătorului nu a fost votată în Plenul CSM și că Secția pentru procurori nu a avut reprezentant la Bruxelles, ceea ce, în opinia lui, afectează colaborarea între secții și transparența instituțională.

În replică, Drăgușin a evidențiat că interpretarea unilaterală a legilor, precum cea propusă de Sandu, poate genera efecte absurde și poate submina echilibrul justiției.

„Dar să ne punem în locul juriștilor: de ce tribunalul trebuie să aibă două soluții, când alegerile generale se fac cu un singur candidat? Păi, sentința de achitare este o absurditate din punct de vedere economic!”, a mai scris judecătorul.

Ne puteți urmări și pe Google News