Conferință – „Bucuria dăruirii pentru trup și suflet"

Conferință – „Bucuria dăruirii pentru trup și suflet"

Marți, în data de 20 decembrie 2022, ora 19:00, se va desfășura online conferința “ Bucuria dăruirii pentru trup și suflet", susținută de Lect.Univ.Dr. Lavinia Melania Bratu, la invitația Grupului Trup și Suflet.

Grupul Trup și Suflet este alcătuit din medici, asistenți medicali și studenți ai acestor specializări, apropiați ai Mănăstirii Oașa. Activitățile grupului sunt întâlniri tematice, workshop-uri la Mănăstirea Oașa sau în mediul online, încununate de tabăra de medicină de la Schitul Găbud.  

Cum putem aduce în armonie conduita spirituală cu cea nutrițională? Cum să facem din perioada postului o treaptă pentru autocunoaștere și un timp care să ne lumineze, trupește și lăuntric?  

Sunt numai câteva dintre temele asupra cărora ne vom opri în întâlnirea de marți. Doamna dr. Lavinia Bratu, licențiată în biologie, psihologie și doctor în Științe, ne va destăinui frumusețea nevăzută la care omul a fost chemat să se ridice, pas cu pas “ Postul înseamnă liniște și simplitate. Așa ar fi bine să gândim și dieta zilelor noastre". Cu o pasiune vie pentru nutriție și numeroase formări domenii conexe: fitoterapie, boli metabolice, dar și în psihologie, dr. Lavinia Bratu a fondat grupul “Dietetica", un grup al celor care vor să trăiască sănătos și să se autodepășească.  

Vă așteptăm alături de noi, să cercetăm ce înseamnă grija adevărată față de trup și suflet și cum le putem “primeni" în așteptarea sărbătorii! Conferința va fi transmisă live pe pagina de Facebook Trup și Suflet.  

Mai multe detalii pe paginile noastre: https://www.facebook.com/profile.php?id=100088171734327 

Ne puteți urmări și pe Google News