Bucuria dăruirii pentru trup și suflet. Conferință online organizată de Grupul Trup și Suflet

Bucuria dăruirii pentru trup și suflet. Conferință online organizată de Grupul Trup și Suflet sursa foto: Facebook

Cum putem aduce în armonie conduita spirituală cu cea nutrițională și cum putem să transformăm perioada postului într-o perioadă de autocunoaștere? Sunt doar câteva dintre temele ce vor fi abordate la conferinția online „Bucuria dăruirii pentru trup și suflet”. Evenimentul este organizat de Grupul Trup și Suflet, iar principalul vorbitor va fi Lectorul Universitar Doctor Lavinia Melania Bratu.

Marți, în data de 20 decembrie 2022, începând cu ora 19:00, se va desfășura, în sistem online, conferința „Bucuria dăruirii pentru trup și suflet”. Evenimentul va fi susținut de Lectorul Universitar Doctor Lavinia Melania Bratu care va vorbi la la invitația Grupului Trup și Suflet.

Conform unui comunicat de presă transmis redacției, Grupul Trup și Suflet este alcătuit din medici, asistenți medicali și studenți ai acestor specializări, apropiați ai Mănăstirii Oașa. Activitățile membrilor grupului constau în întâlniri tematice, workshop-uri la Mănăstirea Oașa sau în mediul online, dar și o tabăă de medicină organizată la Schitul Găbud.

Printre temele abordate la conferința online, de Lectorul Universitar Doctor Lavinia Melania Bratu, vor fi cele legate de conduit spirituală în raport cu cea nutrițională. Aceasta cu atât mai mult cu cât ne aflăm într-o perioadă de post, înainte de Crăciun.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Cum putem aduce în armonie conduita spirituală cu cea nutrițională? Cum să facem din perioada postului o treaptă pentru autocunoaștere și un timp care să ne lumineze, trupește și lăuntric? Sunt numai câteva dintre temele asupra cărora ne vom opri în întâlnirea de marți. Doamna dr. Lavinia Bratu, licențiată în biologie, psihologie și doctor în Științe, ne va destăinui frumusețea nevăzută la care omul a fost chemat să se ridice, pas cu pas”, se arară în comunicatul de presă.

Conferința va analiza teme importante

Potrivit sursei citate, „postul înseamnă liniște și simplitate”. Drept urmare, astfel trebuie să gândim și în legătură cu dieta din zilele noastre.

„Cu o pasiune vie pentru nutriție și numeroase formări domenii conexe, fitoterapie, boli metabolice, dar și în psihologie, dr. Lavinia Bratu a fondat grupul «Dietetica», un grup al celor care vor să trăiască sănătos și să se autodepășească”, se mai arată în comunicatul de presă.

Cei interesați trebuie să știe că această conferință online va fi transmisă pe pagina de Facebook Trup și Suflet. De altfel, aici pot fi consultate mai multe informații legate despre activitatea grupului.

„Vă așteptăm alături de noi, să cercetăm ce înseamnă grija adevărată față de trup și suflet și cum le putem «primeni» în așteptarea sărbătorii! Conferința va fi transmisă live pe pagina de Facebook Trup și Suflet. Mai multe detalii pe paginile noastre: https://www.facebook.com/profile.php?id=100088171734327”, precizează comunicatul de presă.