Conducerea Hotelului Internațional Sinaia, clarificări legate de controlul desfășurat de Piedone
- Mădălina Sfrijan
- 22 iulie 2025, 19:42
Hotel Internațional Sinaia. Sursa foto: Facebook În contextul anchetei ce vizează o posibilă divulgare de informații confidențiale privind un control ANPC derulat la Hotelul Internațional din Sinaia, administrația unității hoteliere a subliniat că nu are nicio implicare în această situație și că nu a fost informată în avans despre acțiunea de control.
Ce spun reprezentanții unității hoteliere din Sinaia
Potrivit comunicatului, pe data de 4 martie 2025, hotelul a primit o solicitare din partea Departamentului de Rezervări al ANPC, vizând o ofertă pentru servicii de cazare și închirierea unei săli de conferințe, pentru perioada 7–8 martie.
Reprezentanții SC Internațional SA susțin că au tratat această solicitare ca pe o cerere obișnuită, fără a avea cunoștință despre intenția autorităților de a efectua un control în acel interval.
„Disponibilitatea hotelului nu putea acomoda numărul de camere cerut, motiv pentru care oferta a fost respinsă, iar delegația ANPC s-a orientat către o altă locație din Sinaia”, arată aceștia.
Mai multe hoteluri din zonă ar fi fost contactate în acest sens
După primirea solicitării din partea ANPC, mai multe hoteluri din zonă au fost, la rândul lor, contactate, ceea ce a dus la apariția unor speculații privind desfășurarea unui comandament de control în județele Prahova și Brașov. Aceste informații neoficiale au început să circule în presă și pe rețelele de socializare, generând un val de zvonuri în spațiul public.
„Societatea noastră și managerii ei nu au primit niciun fel de informație despre aceste controale dispuse de autorități”, mai spun reprezentanții unității hoteliere.

Cristian Popescu Piedone.Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC
Patronul Hotelului Internațional Sinaia, prieten apropiat al lui Piedone
Conform sursei, ANPC făcut un control de rutină, fără constatări ieșite din comun sau nereguli care să depășească sfera verificărilor obișnuite desfășurate de instituție.
Pentru a susține angajamentul față de calitatea serviciilor oferite, SC Internațional SA evidențiază faptul că operează în baza unui Sistem de Management Integrat, certificat conform standardelor internaționale ISO 9001:2015 pentru managementul calității și ISO 22000:2018 pentru siguranța alimentelor.
Ce spun clienții
De asemenea, Hotelul Internațional Sinaia este bine cotat de clienți, având un scor de 9,1 pe platforma Booking.com, și se bucură de recunoaștere în industrie, fiind distins cu multiple premii din domeniul hotelier.
Această precizare vine în contextul perchezițiilor desfășurate de DNA în aceeași zi, într-un dosar care îl vizează pe Cristian Popescu Piedone, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Acesta este suspectat că ar fi informat conducerea hotelului în legătură cu un control iminent. Piedone a fost audiat marți de procurori, însă până în prezent nu a fost pus sub acuzare. El a respins orice acuzație, declarând doar că are o relație de cunoștință cu proprietarul unității hoteliere.