Piedone, pus la zid de fostul șef ANPC: Consideră că îi aparține

Piedone, pus la zid de fostul șef ANPC: Consideră că îi aparțineHoria Constantinescu. Sursa foto: Facebook/Horia Constantinescu

Fostul comisar-șef al Protecției Consumatorilor Constanța, Horia Constantinescu, a lansat un atac la adresa președintelui ANPC, Cristian Popescu Piedone. Mesajul a fost publicat cu puțin timp înainte de perchezițiile efectuate de procurorii DNA la locuința lui Piedone și la sediul unui operator economic din Sinaia.

Horia Constantinescu îl pune la zid pe Piedone

Acesta a pus sub semnul întrebării modul în care sunt prezentate în spațiul public activitățile ANPC sub conducerea lui Piedone. „Sunteți păcăliți prin fiecare material pe care Cristian Popescu Piedone îl distribuie în spațiul public”, a scris fostul comisar-șef pe Facebook.

Piedone

Piedone/ Sursa foto INQUAM Octav Ganea

El a criticat raportările privind valoarea amenzilor aplicate de comisari, explicând că „nu au nicio legătură cu amenzile încasate”.

Potrivit lui Constantinescu, cifrele prezentate de conducerea ANPC ar fi „umflate”, întrucât în realitate „se încasează jumătate din minimul special”, adică sume considerabil mai mici. Acesta susține că asemenea raportări nu reflectă eficiența reală a instituției, ci încearcă doar să creeze aparența unor rezultate spectaculoase.

„Consideră că această instituție îi aparține”

În aceeași postare, Horia Constantinescu a criticat și stilul de lucru promovat de Piedone, acuzându-l că recurge la „măsuri spectaculoase” care nu respectă cadrul legal. „Oprirea temporară a prestării de servicii poate fi luată pe loc, dar în anumite condiții, și ridicarea măsurii trebuie să se facă tot în anumite condiții”, a subliniat el.

Una dintre cele mai dure acuzații aduse de fostul comisar șef este legată de modul în care Piedone ar gestiona instituția pe care o conduce. „Piedone consideră că această instituție îi aparține”, a scris fostul șef CJPC Constanța, sugerând că președintele ANPC ar folosi structura pentru capital politic personal și imagine publică.

Piedone

Piedone. Sursa foto Captură video

Conflictul dintre cei doi nu este nou. În urmă cu câteva săptămâni, Piedone a semnat ordinul prin care Horia Constantinescu a fost transferat de la conducerea CJPC Constanța la CJPC Ialomița, pentru o perioadă de șase luni.

Cum a început scandalul

Constantinescu a reacționat public la această decizie într-o manieră ironică. „De astăzi începând, cea mai importantă stațiune turistică din România nu mai este niciuna dintre cele de pe litoral, ci devine Amara”, a spus el, sugerând că transferul său nu are legătură cu nevoile reale ale instituției, ci cu tensiuni personale.

Fostul comisar-șef a mai adăugat că multe dintre neregulile de pe litoralul românesc persistă din cauza complicității între autoritățile locale și agenții economici, acuzând astfel lipsa de acțiune reală în teren.