Condamnare ISTORICĂ la Roma. Sunt INCREDIBILE acuzațiile care i se aduc gigantului Facebook

Condamnare ISTORICĂ la Roma. Sunt INCREDIBILE acuzațiile care i se aduc gigantului Facebook

Compania Facebook a fost condamnată de către un tribunal din Roma pentru două categorii de infracțiuni. Motivele pentru care s-a ajuns la acționarea în instanță sunt halucinante.

O condamnare istorică a avut loc în Italia! Facebook a fost condamnat de un tribunal din Roma pentru „încălcarea drepturilor de autor şi defăimare, infracţiuni cauzate de unele link-uri neautorizate găzduite pe paginile propriei platforme.”, potrivit Jurnaliștii.ro.

Înaintarea acţiunii în instanţă împotriva reţelei sociale a fost făcută de către compania Mediaset: „un litigiu cu o valoare economică modestă, dar crucial pentru principiile pe care îşi doreşte să le apere, pentru aspectele delicate şi pentru precedentul pe care îl creează.”

În 2012, utilizatori anonimi au deschis o pagină de Facebook dedicată unui desen animat difuzat de postul tv Italia Uno (deținut de Mediaset). Desenul animat se numește „Kilari”. Mai multe link-uri de pe pagină conduceau către conţinuturi protejate prin drepturi de autor şi încărcate ilegal pe YouTube (platformă deţinută de Google).

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai mult decât atât, acestea conţineau jigniri grave şi comentarii neplăcute la adresa interpretului serialului de desene animate.

Mediaset le-a trimis reprezentanților Facebook numeroase avertismente, dar rețeaua de socializare a ales să nu elimine conţinutul şi link-urile cu pricina, fapt pentru care firma a decis să acţioneze în justiţie.

Judecătorii au condamnat Facebook atât pentru defăimare, cât şi pentru încălcarea drepturilor de autor.