Concurs de Titularizare în învățământ 2023. Cu ce notă vor fi admiși candidați care vor preda la catedră

Concurs de Titularizare în învățământ 2023. Cu ce notă vor fi admiși candidați care vor preda la catedrăSursa foto: Arhiva EVZ

Ordinul de ministru care modifică metodologia pentru mobilitatea profesorilor a fost emis după ce Guvernul a adoptat ordonanța de urgență care prevede, printre altele, doar proba scrisă la concursul național de Titularizare 2023, fără susținerea inspecției la clasă.

Ordinul de ministru care modifică metodologia pentru mobilitatea profesorilor a fost publicat în Monitorul Oficial. Proiectul presupune adăugare unei secțiuni noi la capitolul ce vizează concursul de Titularizare 2023, pentru punerea în aplicare a ordonanței de urgență prin care a fost stabilit că inspecțiile la clasă au fost eliminate.

Peste 60% dintre inspecțiile programate nu s-au putut ține din cauza grevei din învățământ din perioada 22 mai-12 iunie. Proba scrisă de la Titularizare 2023, concursul de angajare în învățământ, are loc pe 12 iulie.

Cu ce notă vor fi admiși candidați care vor preda la catedră

Potrivit noului ordin, pentru a se titulariza, candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci).

Probele practice/orale, prevăzute la mai sus, se evaluează prin calificative „Admis/Respins”. La aceste probe nu se admit contestații, rezultatul stabilit de comisia de organizare și desfășurare a probelor rămânând definitiv.

Rezultatul „Admis” rămâne valabil și pentru etapele ulterioare ale mobilității personalului didactic/concursul județean/etapele mobilității personalului didactic/concursurile care se desfășoară pe parcursul anului școlar 2023-2024, conform proiectului de ordin.

Modificările aduse metodologiei:

Art. 811. — (1) În temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 56/2023 pentru instituirea unor măsuri privind buna funcționare a sistemului de învățământ, în sesiunea iulie 2023, concursul național constă în probă scrisă în profilul postului didactic solicitat, potrivit programelor specifice pentru concurs, aprobate prin ordin al ministrului educației.(2) În condițiile alin. (1) nu sunt aplicabile prevederile art. 64 alin. (3)—(6), (8) și (9), ale art. 67 alin. (12) și (16), ale art. 68 alin. (6)—(8) și ale anexelor nr. 5—11 la metodologie.

(3) Candidații care solicită ocuparea, prin concurs, de posturi didactice/catedre vacante/rezervate la unități de învățământ având clase/grupe speciale de limbi străine cu program intensiv și/sau bilingv sau clase/grupe cu predare în limbile minorităților naționale susțin o probă practică/orală de cunoaștere a limbii moderne/minorității în care urmează să se facă predarea, conform anexei nr. 4 la metodologie, cu excepția cadrelor didactice titulare pe posturi didactice/catedre similare, a candidaților care susțin proba scrisă specifică pentru ocuparea unui post în învățământul primar sau preșcolar cu predare în limba minorității în care urmează să se facă predarea, a candidaților care au finalizat cu diplomă studii universitare cu specializarea în limba minorității în care urmează să se facă predarea, precum și a candidaților care au efectuat studiile în limba minorității în care urmează să se facă predarea.

(4) Candidații care au efectuat studiile în România în limbile minorităților naționale sau în alte țări și solicită ocuparea, prin concurs, de posturi didactice/catedre vacante/rezervate la clase/grupe cu predare în limba română susțin o probă orală de cunoaștere a limbii române, conform anexei nr. 4 la metodologie, cu excepția candidaților pe a căror diplomă de studii este înscrisă specializarea «Limba română» sau «Limba și literatura română», a candidaților care au efectuat studiile în alte țări în limba română și a candidaților care susțin proba scrisă specifică pentru ocuparea unui post în învățământul primar sau preșcolar cu predare în limba română ori a unei catedre de limba și literatura română.

(5) Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate la clasele/grupele/unitățile de învățământ care școlarizează elevi/clase/grupe de elevi cu deficiențe de auz, respectiv elevi/clase/grupe de elevi cu deficiențe de vedere, candidații susțin o probă practică potrivit anexei nr. 12 la metodologie.

(6) Probele practice/orale prevăzute la alin. (3)—(5) se evaluează prin calificative «Admis/Respins». La aceste probe nu se admit contestații, rezultatul stabilit de comisia de organizare și desfășurare a probelor rămânând definitiv. Rezultatul «Admis» rămâne valabil și pentru etapele ulterioare ale mobilității personalului didactic/concursul județean/etapele mobilității personalului didactic/concursurile care se desfășoară pe parcursul anului școlar 2023—2024.

(7) Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci). Pentru departajare, în cazul notelor egale obținute la proba scrisă, se aplică, în ordine, criteriile prevăzute la art. 65.

(8) Un candidat poate opta pentru repartizare doar în județele sau în municipiul București în care a depus dosar de înscriere conform Calendarului.

(9) Cadrul didactic angajat cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei care participă la concursul național, sesiunea iulie 2023, și obține minimum nota 7 (șapte) la proba scrisă susținută în specialitatea postului didactic/catedrei pe care este angajat poate solicita repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care este angajat, în condițiile prevăzute la art. 64 alin.(13). În situația în care cadrul didactic angajat pe durata de viabilitate a postului/catedrei nu obține minimum nota 7 (șapte) la proba scrisă, dar obține minimum nota 5 (cinci) rămâne angajat pe durata de viabilitate a postului/catedrei, conform deciziei de repartizare pe post/catedră.

(10) Posturile didactice/Catedrele vacante/rezervate publicate pentru concurs se repartizează de comisia județeană/a municipiului București de organizare și desfășurare a concursului, conform precizărilor Ministerului Educației.

(11) Repartizarea candidaților pe posturi didactice/catedre se realizează în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, în limita numărului de posturi didactice/catedre din lista afișată pentru concurs, cu respectarea condițiilor prezentei metodologii, în ordinea prevăzută la art. 74.

Art. 812. — Prevederile art. 811 se completează cu celelalte prevederi ale prezentei metodologii care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național, sesiunea iulie 2023, în condițiile în care acestea nu contravin dispozițiilor privind organizarea și desfășurarea acestui concurs în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 56/2023.”

Sursa: edupedu.ro.