CONCLUZIE SURPRINZĂTOARE: Număratul caloriilor ne poate îngrăşa. De ce e mai bună mâncarea crudă în diete
- Elena Ciucu
- 13 septembrie 2012, 14:56
Se ştie că în diete, numărul de calorii din alimente are un rol esenţial pentru a avea rezultatele aşteptate. O nouă teorie dă însă peste cap această obişnuinţă?
Un studiu desfăşurat la Universitatea din California arată că deşi numărăm zilnic caloriile consumate şi nu depăşim numărul recomandat, nu înseamnă că şi slăbim. "Nu prea multe calorii îngraşă, ci alimentele care conţin respectivele calorii", susţin cercetătorii.
Mai bine crud decât gătit
Nutriţioniştii recomandă să nu depăşim zilnic 2.000 de calorii, dar conform cercetării mai sus menţionate, caloriile acţionează diferit în organism în funcţie de alimentele din care provin. De exemplu, proteinele din pui consumă de până la 20 de ori mai multă energie pentru a fi digerate faţă de grăsimi.
Chiar dacă mănânci două produse cu un număr egal de calorii, în funcţie de textura lor, poţi consumă mai multă sau mai puţină energie. În vreme ce alimentele consumate crude consumă mai multe calorii pentru a fi mestecate şi apoi digerate, cele procesate şi gătite vor pune mai puţin la muncă organismul.
"Este evident că mâncarea gătită este mai uşor de digerat, ceea ce înseamnă că organismul primeşte şi mai multe calorii", adaugă oamenii de ştiinţă.
Specialiştii în alimentaţie presupun că strămoşii noştri, care erau nevoiţi să vâneze pentru a obţine hrană, au observat că gătitul parţial le furnizează mai multă energie faţă de hrana consumată crudă.
Contează calitatea, nu cantitatea
Experţii în nutriţie spun că persoanele care numără caloriile se axează mai mult pe cantitatea de mâncare consumată şi nu pe calitatea ei.
Cercetătoarea Zoe Macombe a scris în cartea sa "Epidemia obezităţii" (The Obesity Epidemic) că în ultimul deceniu oamenii au consumat cu 25% mai puţine calorii zilnic şi, cu toate acestea, rata obezităţii a crescut de şase ori mai mult faţă de anii '70.
De exemplu, o tabletă de ciocolată poate avea acelaşi număr de calorii ca şi o bucată de friptură, dar organismul nostru va consuma mult mai multă energie pentru a digera friptura, de aceea se presupune că ciocolata ne va îngrăşa mai rău.
Nu trebuie să aveţi prea multă încredere în etichetele alimentelor
Specialiştii de la Universitatea din California spun că nu ar trebui să ne încredem prea mult în tabelele cu calorii de pe etichete, deoarece tabelul de calorii al diverselor alimente a fost făcut acum mai bine de 100 de ani şi nu s-a ţinut cont dacă acestea erau crude sau procesate.