Două colegii importante din Chișinău angajează director. Condițiile de înscriere la concurs
- Maria Dima
- 3 martie 2024, 12:41
Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova anunță concurs pentru ocuparea posturilor vacante de director la două colegii importante din Chișinău. Dosarele se depun până la data de 22 martie.
Colegiile din Chișinău care organizează concurs pentru ocuparea funcției de director sunt:
-Colegiul „Alexei Mateevici” din Chișinău;
-Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chișinău.
La concurs pot participa cetățeni ai Republicii Moldova, cu studii superioare de licență, care au o vechime de muncă în activitatea didactică de cel puțin doi ani, care la data expirării termenului de depunere a dosarelor nu au împlinit vârsta de 65 ani, cunosc limba română, nu au antecedente penale, care, în ultimii 5 ani, nu au fost concediați în urma aplicării sancțiunii disciplinare de concediere conform art. 86 alin. (1) lit. g)-r) din Codul Muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003 și care nu au interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dint-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate sau din hotărârile judecătorești, care au rămas definitive.
Ce trebuie să conțină dosarul
Candidații pentru ocuparea funcției de director al instituției de învățământ profesional tehnic depun personal sau prin reprezentant (la Secția managementul documentelor a ministerului, biroul 330), prin poștă sau e-mail, în termen de 20 de zile calendaristice din ziua publicării anunțului, dosarul de concurs care va conține obligatoriu următoarele acte:
a)cererea de participare la concurs, al cărei model este specificat în anexa nr. 1 la Regulamentul, aprobat prin ordinul Ministerului Educației nr. 673/2015, cu modificările ulterioare (se va indica lista actelor depuse, cu paginile numerotate);
b)copia actului de identitate;
c)copia/copiile actului/actelor de studii;
d)copiile actelor care atestă vechimea în activitatea didactică a candidatului;
e)Curriculum Vitae de model Europass, specificat în anexa nr. 2 la Regulament;
f)certificatul medical care atestă faptul că persoana este aptă din punct de vedere medical, fizic (eliberat de medicul de familie) și neuropsihic (eliberate de psihiatru/narcolog) pentru exercitarea funcției;
g)cazierul judiciar sau declarația pe propria răspundere;
h)declarația pe propria răspundere că nu are interdicție de a ocupa funcții publice sau de demnitate publică și că nu a fost concediată în ultimii 5 ani pe baza art. 86 alin. (1) lit. g)-r) din Codul muncii nr. 154/2003, sau destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
i)proiectul Planului de dezvoltare a instituției, pentru 5 ani în plic sigilat;
j)copia/copiile actului/actelor autentificate ce confirmă gradul didactic/managerial și/sau titlul științific/științifico-didactic;
k)copiile actelor care atestă formarea profesională continuă, performanțele profesionale și manageriale demonstrate în cadrul concursurilor locale/naționale/internaționale, statutul de expert/evaluator național/internațional, lista publicațiilor didactice și științifice;
l)participarea la proiecte educaționale, comunitare/corporative, sau a altor proiecte relevante etc. (cu anexarea actelor justificative).
Bibliografia pentru concurs
Actele din dosarul de concurs pot fi autentificate la notar sau certificate „corespunde cu originalul” de către subdiviziunea resurse umane a unității în care candidatul activează.
Dosarul de concurs poate fi depus prin e-mail (cancelaria@mec.gov.md), poștă sau personal la Ministerul Educației și Cercetării, bir. 330, până la data de 22 martie 2024, inclusiv, orele 16.00.
Telefoane de contact: 022 233564; 022 234609.
Bibliografia concursului și alte informații pot fi accesate la adresele: