Câteva decizii politice la nivel înalt, adoptate în această primăvară, atât la nivel național cât și în plan internațional, par a nu fi simple coincidențe. De aceea, scenariul care plasează România în ochiul ciclonului este cât se poate de plauzibil. Cât de departe împinge Klaus Iohannis aventura politică? La ce consecințe poate să conducă periculosul joc geostrategic în care a fost angajată România? 

Având „Guvernul lui”, „Parlamentul lui” și „Armata sa”, președintele Klaus Iohannis este la un pas de a avea și „războiul lui”. Chiar în timp ce autoritățile de la București erau avertizate, de la cel mai înalt nivel de la Kiev, asupra faptului că Ucraina urmează să genereze un conflict cu Federația Rusă, iată că a fost încheiat un acord militar româno-ucrainean. Un acord de război.

În sens unic.

Pentru că nu România risca să intre în coliziune cu Federația Rusă, ci Ucraina. Și prin urmare nu România risca până la încheierea acordului să suporte riposta Moscovei, ci Ucraina. Și uite așa, cu certitudine împinși de la spate de Statele Unite, aliatul nostru strategic, ne-am transformat, hodoronc-tronc, în colacul de salvare al unui stat cu care nu am avut și nu avem, exceptând acest acord, vreo relație de parteneriat strategic.

Iar acum nu ne mai rămâne decât să ne rugăm ca domnul Vadimir Putin să fie îngăduitor și să nu riposteze la actul de provocare săvârșit recent de Ucraina și preconizat încă din septembrie anul trecut, când a avut loc încheierea acordului, ratificat zilele trecute de Parlamentul României. Nici nu vreau să mă gândesc la ce ar putea conduce un asemenea conflict, în condițiile în care Rusia, la rândul ei, s-a aliat militar cu China. Faceți un minim efort de imaginație. Cum ar sta față în față armatele României și Ucrainei cu cele ale Federației Ruse și Chinei? 

Pornind din acest punct, decurg două aparente coincidențe, pe care le aminteam, fără să le definesc, la începutul acestei analize. Prima se numește „Defender Europe 2021”. Cea de-a doua, Arctica. Să vedem, pe rând, despre ce este vorba.

„Defender Europe 2021” este cea mai mare aplicație militară din istoria recentă, desfășurată în Europa și inițiată de Statele Unite. Participă 28.000 de militari din 27 de state, pe o suprafață uriașă de teren, întinsă de la Baltica până în Africa. Totul va dura până în iunie. Cele mai mari efective și cele mai importante aplicații vor fi desfășurate pe teritoriul României și Bulgariei. În această operațiune, Statele Unite participă cu efectivele unei divizii.

Pentru Federația Rusă, care întotdeauna a fost extrem de grijulie cu ceea ce strategii de la Moscova definesc drept „vecinătatea imediată”, acestă operațiune, care se va desfășura până în iunie, sună ca o provocare. În timp ce recentul incident generat de Ucraina, într-un teritoriu care, până la finalizarea tratativelor de pace, nu aparține nici Ucrainei și nici Federației Ruse, sună sinistru, ca un fel de prolog al unei confruntări dure pe tabla de șah geostrategică. O confruntare supremă a nervilor în care, vorba domnului Gabriel Leș, fost ministru al Apărării, va pierde cine clipește primul. 

Cea de-a doua aparentă coincidență este localizată la capătul lumii, din punctul de vedere al României, în Arctica. Un teritoriu care, pe măsură ce se dezgheață, își dezvăluie uriașele bogății și față de care Federația Rusă nu a rămas deloc indiferentă. Forțe militare din ce în ce mai relevante și mai performate ale Federației Ruse sunt dizlocate în Arctica, care devine astfel un nou continent cucerit de ruși.

Toată această încordare extremă a mușchilor nu miroase deloc a bine. Miroase a praf de pușcă.