Găgăuzia, între proiecte europene şi propagandă rusească. Video

Găgăuzia, între proiecte europene şi propagandă rusească. VideoComrat/ Sursa foto: EvZ

Republica Moldova. Deşi în ultimii ani Găgăuzia a beneficiat de proiecte europene de milioane, majoritatea locuitorilor din autonomie au o poziţie ostilă faţă de Uniunea Europeană şi autorităţile pro-occidentale de la Chişinău.

Puţinii funcţionari de la Comrat, care pledează pentru integrare europeană şi dialog cu Chişinăul, susţin că principala vină o poartă propaganda rusească, care a prins rădăcini adânci în autonomia găgăuză, coruperea funcţionarilor şi corupţia electorală. Acestea fiind susţinute financiar din Federaţia Rusă, fluxurile de bani fiind dirijate în continuare de fugarul Ilan Şor.

Comrat/ Sursa foto: EvZ

Aceeaşi funcţionari susţin că Găgăuzia este pregătită de Rusia pentru destabilizarea situaţiei în ţară şi provocarea conflictelor la nivel naţional.

Drumuri europene, agricultură performantă şi investiţii în calitatea vieţii

Imediat ce treci pe teritoriul autonomiei Găgăuziei, dinspre Chişinău, rămâi surprins de calitatea drumurilor. Drumuri care corespund stndardelor europene. Toate fiind construite din granturi europene sau din banii bugetului central.

Şcoala de arte din Comrat/ Sursa foto: EvZ

Surprinde şi dezvoltarea agriculturii în autonomie. Lanuri de cereale, podgorii şi livezi îngrijite ca la carte, cu sisteme de irigare.

În ultimii ani, Uniunea Europeană şi Guvernul de la Chişinău au investit milioane în infrastructura Găgăuziei, instituţii de menire socală, sisteme de aprovizionare cu apă şi irigaţie, proiecte pentru susţinerea şi dezvoltarea agriculturii. Iar în Comrat se observă tot mai mult prezenţa agenţilor economici din Chişinău şi străini.

Colegiul "Mihail Ceachir" din Comrat/ Sursa foto: EvZ

Un aport considerabil îl finanţarea proiectelor din economia găgăuză îl are Turcia.

În acelaşi timp, nu există în Găgăuzia niciun proiect economic sau social finanţat de Federaţia Rusă.

Oraşul contrastelor

Comratul, principalul oraş din Găgăuzia, la fel surprinde. Străzi curate, parcuri şi locuri de odihnă frumos amenajate,  supermaketuri moderne, blocuri noi construite. În oraş se simte prezenţa întreprinderilor străine (europene) în domeniul comerţului, telefoniei mobile, industriei uşoare. Iar supermarketul Kaufland a devenit principala atracţie comercială pentru locuitorii din Comrat.

În oraş continuă asfaltarea drumurilor, reparaţia şcolilor, grădiniţelor şi instituţiilor sanitare. Se lucrează la extinderea apeductului şi a sistemului central de canalizare. În mare parte, cheltuielile fiind acoperite din granturi străine.

Comrat/ Sursa foto: EvZ

Totuşi, Comratul rămâne un oraş al contrastelor. Localitatea este împânzită de afişe şi inscripţii în limba rusă, mai multe străzi poartă denumiri în limba rusă, iar în faţa clădirii Adunării populare din Găgăuzia se află monumentul lui Vladimir Ulianov (Lenin).

Monumentul lui Lenin în centrul Comratului/ Sursa foto: EvZ

Nostalgie după URSS şi îndoctrinare rusească

În pofida investiţiilor europene în infrastructura şi calitatea vieţii din Găgăuzia, unde Federaţia Rusă nu a investit nicio rublă, majoritatea locuitorilor din autonomie sunt nostalgici după fosta Uniune Sovietică, se declară solidari cu Rusia şi manifestă ostilitate faţă de Europa şi Guvernul pro-occidental de la Chişinău.

Intrarea în Piaţa centrală din Comrat/ Sursa foto: EvZ

Solicitaţi de echipa EvZ să se expună asupra calităţii vieţii, mai mulţi locuitori din Comrat s-au declarat nemulţumiţi, învinuind guvernarea de la Chişinău. Iar unii respondenţi au uimit prin convingerile lor, rupte de realitate.

Comrat/ Sursa foto: EvZ

„Noi vrem ca Găgăuzia să fie liberă. Să conveţuim ca înainte, găgăuzi, bulgari şi moldoveni. Să rămânem fraţi cu Rusia. Nouă nu ne trebuie Europa. Din această cauză trăim greu. Maia Sandu să plece în România ei. Sau în Europa”, ne-a declarat un bărbat.

Centru Comercial în Comrat/ Sursa foto: EvZ

„Din cauza celor de la Chişinău, noi o ducem foarte greu. Roşiile şi castraveţii costă 60 de lei kilogramul. Sunt de import şi nici nu sunt gustoase. De ce nu le permit găgăuzilor să cultive legumele lor? Şi vedeţi câte maşini sunt? Te temi să mergi pe stradă casă nu fii lovit de o maşină! Când au mai fost atâtea maşini în Găgăuzia? Iar salariile şi pensiile care ni le dă Chişinăul sunt foarte mici. Imposibil să supravieţuieşti”, ni s-a plâns un locuitor din Comrat.

Iar unii găgăuzi, cărora le-am solicitat opinia au manifestat agresivitate, înjurându-ne sau ameninţându-ne că vor chema forţele de ordine.

Am încercat să aflăm opiniile tinerilor. Dar niciunul din cei pe care i-am întrebat nu a dorit să ne răspundă.

Stradă în Comrat/ Sursa foto: EvZ

„Găgăuzia se află în pericol”

Serghei Cernev, șeful Oficiului Cancelariei de Stat în Găgăuzia, a declarat în cadrul Clubului jurnaliştilor de investigaţie, care a avut loc la Comrat, că Rusia, prin intermediul penalului Ilan Şor , încearcă să transforme Găgăuzia într-un focar de conflicte. Scenariu folosit de ruşi în Donbas şi Lugansk, care a escaladat într-un confluct armat.

Potrivit lui Cernev, în acest moment elita politică locală, în special Adunarea Populară a Găgăuziei, are scopul de a menține tensiunile, pentru a atrage Găgăuzia în confruntare cu Chişinăul.

Sediul Adunării Populare a Găgăuziei/ Sursa foto: EvZ

Cernev consideră că, chiar dacă alegerile vor fi organizate de Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, Șor va câștiga cel puțin 25 de mandate. „Și după aceea, deputații vor începe să facă declarații împotriva țării. Vor crea aparența că apără împuternicirile Găgăuziei. Dar, în realitate, vor atrage Găgăuzia într-o confruntare cu țara noastră”, a spus reprezentantul Cancelariei de Stat.

Serghei Cernev a declarat că această situaţie este alimentată cu bani proveniţi din Federaţia Rusă.

Monumentul victimelor represiunilor politice din Comrat/ Sursa foto: EvZ

Stepan Cara, vice-primarul oraşului Comrat a declarat că prin acţiunile lor, politicienii locali pun în pericol autonomia Găgăuziei. Şi fac acest lucru, fiind remuneraţi de Federaţia Rusă, care a implementat în regiune un sistem alambicatde dezinformare.

„Un asemenea volum de dezinformare ca în timpul de faţă nu a mai fost în Găgăuzia în nicio perioadă politică sau electorală. Oamenii sunt induși în eroare și aceasta blochează încercările ulterioare de a ieși din această criză.

Pentru a rezolva problema, este nevoie de demisia a una sau două persoane din conducerea autonomiei și cu aceasta de încheiat toate întrebările. Pentru că ei nu sunt patrioți. Ei sunt cei care execută anumite ordine pentru a lichida Găgăuzia. Niciodată nu s-a făcut mai mult decât acum pentru a lichida Găgăuzia”, a opinat Stepan Cara.

Stepan Cara

Stepn Cara/ Sursa foto: EvZ

Şi Igor Ianac, membru al platformei de dialog Civic din Găgăuzia, dă vina de situaţia creată pe deputaţii din Adunarea Populară. Activistul civic a declarat că unii membri ai Adunării Populare nu înțeleg că Găgăuzia este parte integrantă și inseparabilă a Republicii Moldova, cu un cadru legislativ unic.

Primăria Comrat/ Sursa foto: EvZ

„Nu toată lumea înțelege că pasivitatea instituțională și juridică a Găgăuziei este un ucigaș tăcut al autonomiei. Deputaților Adunării Populare a Găgăuziei li s-a oferit și li se oferă posibilitatea de a lua anumite decizii în mod independent, dar vedem că acest boicot, această pasivitate, este legată de o anumită influență externă. Statul este obligat să instaureze ordinea constituțională pe întreg teritoriul Republicii Moldova”, a declarat Ianac.

Igor Ianac

Igor Ianac/ Sursa foto: EvZ

Toată miza, pe tânăra generaţie

Invitaţii Clubului de presă au declarat că cei mai afectaţi de propaganda rusească sunt adulţii, în special persoanele de vârsta a treia. Aceştia se informează, în mare parte, din posturile de radio şi televiziune ruseşti. Sau din presa locală, care continuă să fie finanţată de Ilan Şor.

Televiziunea locală ATV/ Sursa foto: EvZ

De aceea, miza principală se pune pe tânăra generaţie, care a primit o altă educaţie, a călătorit în ţări europene, iar principalul, cunosc limbi străine şi accesează surse diverse de informare.

 „Avem acorduri cu multe universități atât din Europa, din Turcia. Tinerii merg acolo, văd starea țării, situația politică, văd cum trăiesc tinerii și se întorc cu o perspectivă ușor schimbată. Ei văd procesele democratice care se desfășoară în aceste țări.

Majoritatea studenților gândesc diferit față de populația mai în vârstă din Găgăuzia și vor să trăiască, firește, într-o societate liberă, fără corupție. Universitatea din Comrat organizează diverse evenimente pentru a informa studenții inclusiv despre corupție și dezinformare, cu participarea specialiștilor instituției și a experților invitați”, a declarat Ludmila Fedotova, prorector pentru Știință și Relații Internaționale laUniversitatea de Stat din Comrat.