Cod galben de inundații pe râuri din șapte județe. Risc de viituri până joi dimineață

Cod galben de inundații pe râuri din șapte județe. Risc de viituri până joi dimineațăInundații. Sursă foto: Freepik

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a anunțat miercuri o atenționare hidrologică de cod galben, valabilă până joi, 9 iulie, la ora 09:00, pentru râuri din șapte județe ale țării. Specialiștii avertizează că, pe fondul precipitațiilor prognozate și al propagării apei, sunt posibile viituri rapide pe râurile mici, scurgeri importante de pe versanți și depășiri ale cotelor de atenție.

Cod galben de inundații pe râuri din șapte județe

INHGA a anunțat că avertizarea hidrologică este în vigoare în intervalul 8 iulie, ora 12:00 – 9 iulie, ora 09:00 și vizează mai multe bazine hidrografice din județele Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Suceava și Neamț.

Potrivit instituției, în următoarele 24 de ore, pe fondul precipitațiilor estimate și al propagării debitelor, există riscul producerii unor scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, precum și al unor viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundații locale și creșteri ale debitelor și nivelurilor unor cursuri de apă.

Râurile și bazinele hidrografice vizate de avertizare

Atenționarea hidrologică este valabilă pentru râurile din bazinele hidrografice Vișeu – bazin superior și afluenți din bazinul mijlociu și inferior, Iza – bazin superior și afluenți din bazinul mijlociu și inferior, Lăpuș – bazin superior și afluenți din bazinul mijlociu și inferior, în județul Maramureș.

De asemenea, sunt vizate râurile din bazinul superior al Turului și afluenții acestuia din județul Satu Mare, Someșul Mare – bazin superior și afluenți din bazinul mijlociu și inferior, în județul Bistrița-Năsăud, Mureș – bazin amonte stația hidrometrică Glodeni, în județele Harghita, Mureș și Bistrița-Năsăud, precum și râul Bistrița – bazin amonte stația hidrometrică Cârlibaba și afluenții sectorului aval Cârlibaba – amonte Straja, în județele Suceava, Harghita și Neamț.

Sub incidența codului galben intră și râul Moldova – bazin superior și afluenți din bazinul mijlociu și inferior, în județele Suceava și Neamț.

Harta inundații

Harta inundații. Sursă foto: hidro.ro

Sunt posibile viituri rapide și depășiri ale cotelor de atenție

INHGA a anunțat că avertizarea vizează în principal scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, precum și formarea unor viituri rapide pe râurile mici, cu posibilitatea producerii unor inundații locale.

Totodată, instituția avertizează că fenomenele hidrologice prognozate se pot manifesta și pe afluenții de ordin inferior ai râurilor incluse în avertizare, precum și pe cursurile de apă necadastrate din bazinele hidrografice vizate.

La finalul informării, hidrologii au transmis că situația va fi monitorizată în permanență și că prognoza poate fi actualizată în funcție de evoluția fenomenelor.

„În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice”, mai arată sursa citată.