Probleme la cadastru după reluarea e-Terra. Ce se întâmplă în sistem

Probleme la cadastru după reluarea e-Terra. Ce se întâmplă în sistemSursa foto: Freepik

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a înregistrat aproape 206.000 de cereri între 11 și 17 august 2026, după reluarea funcționării aplicației e-Terra. ANCPI a anunțat că numărul ridicat de solicitări, acumulat după perioada de indisponibilitate a sistemului, poate duce temporar la timpi mai mari de așteptare atât pentru accesarea platformei, cât și pentru procesarea unor cereri.

Probleme la cadastru după reluarea e-Terra. Avertismentul ANCPI

În intervalul 11-17 august 2026, oficiile de cadastru și publicitate imobiliară din țară au înregistrat în total 205.995 de cereri, potrivit datelor publicate de ANCPI.

Doar luni, 17 august, au fost depuse 40.849 de solicitări. Dintre acestea, 13.532 au fost pentru eliberarea extraselor de carte funciară pentru informare, iar 6.423 au vizat extrasele de carte funciară necesare autentificării unor acte.

ANCPI explică numărul ridicat de cereri prin solicitările acumulate în perioada în care aplicația e-Terra nu a putut fi utilizată.

ANCPI a reactivat un nou serviciu în e-Terra

Începând de marți, 18 august, instituția a reactivat și serviciul 2.7.7, prin intermediul căruia poate fi obținut extrasul din planul cadastral pe ortofotoplan.

Reactivarea serviciului este parte a procesului de restabilire a funcționalităților informatice care au fost afectate.

Agenția susține că urmărește reducerea treptată a volumului de solicitări restante și revenirea la fluxul normal de lucru. Personalul procesează cererile în limitele termenelor și procedurilor legale, iar echipele tehnice urmăresc în continuare încărcarea sistemului și funcționarea aplicației.

ANCPI

ANCPI. Sursă foto: captură video

ANCPI avertizează că timpii de așteptare pot crește

ANCPI a anunțat că numărul foarte mare de cereri transmise într-o perioadă scurtă poate duce temporar la timpi de așteptare mai mari.

Problemele pot apărea atât la accesarea aplicației e-Terra, cât și la soluționarea unor solicitări depuse prin intermediul sistemului. În această etapă, doar sistemul integrat e-Terra a fost repus în funcțiune.

Celelalte platforme administrate de ANCPI, între care Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni, MyEterra, Registrul proprietarilor, Titluri de proprietate și Geoportal, vor fi reactivate treptat, după încheierea verificărilor tehnice.

ANCPI a anunțat că va comunica separat momentul în care fiecare dintre celelalte platforme informatice va redeveni disponibilă.