ANM a emis o nouă avertizare Cod Galben. Care sunt zonele vizate

ANM a emis o nouă avertizare Cod Galben. Care sunt zonele vizate

ANM a emis marți o nouă atenționare Cod galben de vijelii, ploi și furtună, care este în vigoare până sâmbătă.

Potrivit datelor transmise de ANM, temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată, marți și miercuri în regiunile vestice, sud-vestice, nordice și centrale, precum și în zonele de deal și de munte, apoi cu precădere în sudul, centrul, estul și nordul teritoriului,

Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...50 l/mp.

Ne puteți urmări și pe Google News

Începând de marți, ora 11.00, județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Buzău și Olt intră sub averizare cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, Transilvania, nordul Munteniei, precum și nord-vestul Moldovei. Aceasta se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, grindină, vijelii și averse torențiale. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40...50 l/mp.