Clopotul bisericii din Nagasaki, distrusă de explozia atomică, restaurat după 80 de ani
- Emma Cristescu
- 9 august 2025, 10:55
Sursa foto: TwitterMiracol la Nagasaki. La ora 11:02, exact momentul în care, în 1945, bomba atomică a lovit orașul, locuitorii Nagasakiului și delegați din peste 100 de țări au păstrat un minut de reculegere, sâmbătă, în memoria victimelor.
Ceremonia, desfășurată în Parcul Păcii, a fost marcată de un moment simbolic: clopotul restaurat al unei catedrale distruse de explozie a răsunat pentru prima dată după opt decenii.
Miracol la Nagasaki
Pe 9 august 1945, la trei zile după atacul nuclear asupra Hiroshimei, o a doua bombă atomică a lovit Nagasaki, provocând moartea a aproximativ 74.000 de oameni. În total, cele două bombardamente au curmat viețile a peste 200.000 de persoane.

Shiro Suzuki. Sursa foto Wikipedia
Primarul orașului, Shiro Suzuki, a folosit ocazia pentru a transmite un apel la pace, avertizând asupra pericolului real al unui nou conflict nuclear. „După 80 de ani, lumea se confruntă din nou cu tensiuni crescânde și diviziuni adânci.
Vă rog să opriți imediat conflictele armate!”, a spus acesta, amintind că un „cerc vicios al confruntărilor” amenință însăși supraviețuirea umanității.
Ceremonia a înregistrat un număr record de participanți internaționali. Printre delegații prezenți s-au numărat reprezentanți ai Rusiei – invitați pentru prima dată după izbucnirea războiului din Ucraina – și ai Israelului, după o absență provocată de tensiunile din conflictul din Gaza.
Simbolul unui clopot readus la viață
Catedrala Imaculatei Concepții, un impunător edificiu din cărămidă roșie, se ridică astăzi pe același deal unde, în urmă cu 80 de ani, construcția originală a fost distrusă de explozia nucleară. Din cele două clopote inițiale, doar unul a fost găsit printre ruine.

Hiroshima. Sursa foto Arhiva EVZ
Restaurarea acestuia, realizată recent cu sprijinul unei comunități creștine din Statele Unite, a fost descrisă de preotul principal, Kenichi Yamamura, drept „o dovadă a capacității oamenilor de a se răscumpăra și de a repara rănile trecutului”.
„Nu este vorba de a uita, ci de a recunoaște suferința și de a acționa pentru vindecare și reconstrucție”, a subliniat Yamamura.
Episcopul catedralei a adăugat că gestul transmite un mesaj global, într-o lume marcată de conflicte și de o accelerată cursă a înarmării. „Răspunsul la violență nu trebuie să fie tot violența, ci un mod de viață care demonstrează absurditatea de a lua viața altora”, a spus acesta.
Între istorie și dezbatere
Bombardamentele de la Hiroshima și Nagasaki au forțat Japonia să capituleze pe 15 august 1945, punând capăt celui de-al Doilea Război Mondial. Totuși, istoricii rămân împărțiți asupra întrebării dacă aceste atacuri au scurtat războiul și au salvat vieți sau au provocat o tragedie inutilă.
Supraviețuitorii – cunoscuți sub numele de hibakusha – au trăit decenii întregi cu efectele radiațiilor și cu stigmatul social asociat acestei experiențe.