Anunț apocaliptic din Parlamentul României. „10.000 de cazuri de COVID pe zi”

Anunț apocaliptic din Parlamentul României. „10.000 de cazuri de COVID pe zi” Sursa foto: EVZ

Guvernul a scăpat situația de sub control, iar numărul de îmbolnăviri de COVID-19 va ajunge la 8 – 10.000 de cazuri până la jumătatea acestei săptămâni.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, estimează că până la jumătatea acestei săptămâni numărul de infecții cu noul coronavirus va înregistra o creștere și va ajunge până la 8 – 10.000 de cazuri pe zi. El a precizat că situația este foarte gravă, iar estimările aparțin specialiștilor pe care i-a consultat.

„Sunt ferm convins că am fi avut 10.000 de infectări şi dacă se testa mai mult în aceste zile (în weekend n.red.). Ştiţi foarte bine că în weekend nu se testează la capacitatea maximă. Dacă se măresc testările, categoric vom ajunge, miercuri sau joi este preconizat să ajungem la 8.000-10.000 de cazuri” a declarat Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a lansat noi acuzații la adresa premierului Ludovic Orban și a guvernului pe care îl conduce, precizând că nu sunt capabili să oprească evoluția pandemiei de COVID. Ciolacu a atras atenția că urmează campania electorală, care va începe pe 6 noiembrie, iar acest lucru nu este de natură să încetinească evoluția bolii.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Faptul că guvernul a scăpat lucrurile de sub control, este clar că nu găsesc măsurile cele mai bune pentru a stopa acest trend ascendent. Mai mult decât atât, vă reamintesc că pe data de 6 noiembrie, deci, peste câteva zile, vom intra în campanie electorală. Categoric campania electorală nu este o măsură de a opri acest trend ascendent. Am văzut declaraţiile premierului, cei care se îmbolnăvesc sunt de vină, de aceea avem...«Avem decese pentru că oamenii se îmbolnăvesc». Nu ştiu ce fel de exprimare a fost. Asta a spus primul ministru al României în acest moment”, a mai spus Marcel Ciolacu.

El a comentat declarațiile premierului potrivit căruia numărul de decese se datorează faptului că oamenii se îmbolnăvesc și le-a catalogat drept neinspirate.

Spitalele rămân fără medicamente

Totodată, liderul PSD a precizat că primește mesaje de la colegii săi din teritoriu, președinți de consilii județene și primari care sunt îngrijorați că nu mai au stocuri de medicamente pentru combaterea COVID-19.

„Azi am avut o şedinţă la partid, un Birou Permanent Naţional, unde au participat mai mulţi preşedinţi de consilii judeţene şi primari de municipii reşedinţă de judeţ. Vreau să vă spun că marea îngrijorare era - ei au în subordine spitalele judeţene - nu există medicamente pentru combaterea COVID (…) Există judeţe care au câte 200-300 de cazuri şi au medicamente pentru zece pacienţi. Nimeni nu ştie, de fapt câte paturi avem disponibile sau nu la ATI”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.