Ciolacu îi contrazice pe Predoiu și Rafila: Nu cred în testări în masă

Ciolacu îi contrazice pe Predoiu și Rafila: Nu cred în testări în masăMarcel Ciolacu. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Marcel Ciolacu a declarat că testarea în masă a elevilor pentru depistarea consumului de droguri nu reprezintă o soluție, Declarația pe acest subiect în prima zi de școală, Guvernul propune, însă, o modificare legislativă extrem de dură.

Testarea în masă a elevilor, pentru a-i depista pe consumatorii de droguri nu reprezintă o soluție, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în prima zi de școală.

Ciolacu îi contrazice pe Predoiu și Rafila: Nu cred în testări în masă

Ideea testării anti-drog a copiilor a fost lansată de ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, după ce un copil de bani gata, cu o mașină extrem de scumpă, și pe care polițiștii l-au lăsat să circule deși avea droguri în mașină și nu avea RCA, a ucis mai mulți tineri la 2 Mai. Ulterior, scandalul a fost inflamat de alte accidente, comise de foști și actuali polițiști, drogați sau care vindeau stupefiante.

Ulterior, și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a insistat cu ideea testării antidrog a copiilor, care nu au permis și nu pot să conducă. El a atenuat însă ideea colegului său de Guvern, înțelegând că astfel de controale abuzive și că părinții sau tutorii legali ai copiilor ar trebui să fie informați corespunzător și că abia după ce aceștia își dau consimțământul se pot efectua demersurile respective.

Ciolacu vrea să-i lase fără permis pe drogați

El a declarat că vor fi modificate o serie de acte normative pentru a combate consumul de stupefiante. În acest sens, el a spus că părinții își vor putea testa copiii, dacă doresc, iar costurile vor fi suportate de stat.

După Klaus Iohannis, premierul a declarat că problema consumului de droguri ține de securitatea națională. Drept urmare, el a mai dezvăluit că o altă propunere legislativă îi vizează pe tinerii consumatori. Cei testați pozitiv pentru consumul de droguri, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, ar putea să nu-și mai poată lua permisul de conducere.

„Se vor lua măsuri drastice. Şi la intrare părinţii prima întrebare pe care mi-au pus-o a fost ce facem cu drogurile. Nu cred în testări în masă, dar am zis că venim cu modificări legislative astfel încât dacă un părinte doreşte ca şi copilul să fie testat, acest lucru să se facă pe cheltuiala statului”, a declarat Marcel Ciolacu.

Problema drogurilor în școli

Sursa foto: Arhiva EVZ

Cum ar putea funcționa legea

În acest context, premierul a vornit despre o posibilă interdicție, aplicată tinerilor cu vârste între 16 și 18 ani. Dacă vor fi depistați pozitivi pentru consumul de droguri li se va interzice să obțină permis de conducere la 18 ani. Problema drogurilor în școli trebuie să aibă o soluție fermă din partea autorităților.

„Vor fi şi modificări, cum sunt cele cu permisele de conducere o perioadă în care nu mai ai voie dacă vei fi găsit. Poate găsim şi la tinerii între 16 şi 18 ani dacă sunt depistaţi la anumite testări pozitiv în ceea ce priveşte drogurile să nu aibă voie să îşi ia permisul de la 18 ani”, a mai explicat Ciolacu.

Premierul crede că acești tineri se vor gândi de două ori înainte să experimenteze drogurile. Aceasta dacă se vor confrunta cu interdicția de a mai obține permisul de conducere la vârsta majoratului. În opinia sa, statul e dator să acţioneze mult mai drastic şi mult mai coordonat în privința consumatorilor.

Problema drogurilor, dusă de Iohannis în CSAT

Premierul Marcel Ciolacu s-a declarat în acord cu președintele Klaus Iohannis legat de consumul de droguri. El a răspuns unei întrebări a jurnaliștilor și a declarat că în acest moment este o problemă de securitate națională. Marcel Ciolacu a precizat că aceasta va fi și abordarea autorităților în următoarea perioadă.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat luni că va include subiectul consumului de droguri în rândul tinerilor pe ordinea de zi a următoarei şedinţe CSAT. Șeful statului a făcut aceste declarații la deschiderea anului școlar, la o unitate de învățământ din Sectorul 1.