Ciolacu, noi discuții legate de pensiile speciale

Ciolacu, noi discuții legate de pensiile speciale CCR. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Marcel Ciolacu a explicat ce se va întâmpla cu pensiile speciale, după decizia Curții Constituționale a României. Premierul va purta noi discuții cu Comisia Europeană privind acest subiect în perioada următoare.

Premierul Marcel Ciolacu a explicat că în momentul în carea legea pensiilor speciale a ajuns în Parlament, negocierile cu Comisia Europeană privind acest subiect au fost purtate pe baza legii existente deja. În cazul în care sunt aduse modificări suplimentare la legea deja discutată cu CE, premierul este obligat să reia discuțiile cu Comisia. Liderul coaliției a mai adăugat că deciziile Curții Constituțioanale a României (CCR) nu pot fi schimbate.

„În momentul acesta, vom face amendamentele, fiindcă nu se discută deciziile CCR, dacă vrem un stat de drept și, pe urmă, în sesiunea extraordinară, o să retrecem legea prin Parlament. Renegociem obiecțile făcute de CCR. Ne respectăm deciziile. (...) Nu suntem un stat în care eu, prim-ministrul României, sunt angajatul UE”, a explicat premierul Marcel Ciolacu, la Aleph News.

Marcel Ciolacu, Guvern, premier

Marcel Ciolacu cere Comisiei Europene să nu comenteze deciziile CCR. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Marcel Ciolacu, noi discuții cu CE privind pensiile speciale

Social-democratul a mai adăugat că vor fi purtate în următoarea perioadă discuții pentru încheierea jalonului privind pensiile speciale. „UE este totuşi o instituție politică. Se va ajunge, până la urmă, la o decizie politică. Nu comentez deciziile UE, îi rog ca nici ei să nu comenteze deciziile CCR”, a declarat Marcel Ciolacu la postul de televiziune Aleph News luni seara, 7 august.

Ne puteți urmări și pe Google News

Curtea Constituţională a României a decis, pe 2 august, să retrimită în Parlament Legea de modificare a pensiilor speciale pentru că unele articole au fost declarate neconstituţionale. În acest context, premierul i-a cerut ministrului Justiției, Alina Gorghiu, să elaboreze amendamentele necesare pentru a aduce pensiile de serviciu ale magistraților în conformitate cu decizia CCR.

Președintele Curții Constituționale, Marian Enache, a explicat că anumite prevederi din legia privind pensiile speciale, precum diminuarea bazei de calcul și recalcularea pensiilor de serviciu aflate în plată, afectează justiția și sunt considerate neconstituționale. „Ca efect al deciziei, legea se va întoarce în Parlament pentru a fi pusă în acord cu decizia Curţii”, a declarat Enache. Legea a fost adoptată de Parlament la finalul lunii iunie.