După ce Ioan Clămparu, celebrul interlop, zis „Cap de porc”, a fost adus în România,  în 2015, fiind condamnat la 20 de ani de închisoare, în Spania, rețelele de criminalitate organizată puse la cale de el au continuat să își desfășoare activitatea pe teritoriul spaniol. La Madrid, de exemplu, din 2013, „locotenenții” săi au acționat și coordonat recrutarea și exploatarea mai multor tinere.

DIICOT a anunţat că a dispus trimiterea în judecată a zece inculpaţi, bănuiţi de pentru trafic de persoane, proxenetism, spălare a banilor şi trafic de influenţă. Unul dintre inculpați ar fi negociat funcții și transferuri în poliție, intervenind pe lângă oficiali ai IGPR. În același timp, și gruparea ar fi oferit Poliției informații despre clanurile rivale, eliminându-și astfel concurența pe piața traficului de persoane. Se face referire la doi ofițeri, despre care nu se precizează rolul lor în această presupusă intervenție. Rechizitoriul a fost finalizat pe 18 octombrie de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală.

În rechizitoriu se arată cum a fost negociat un transfer de către interlopi,  a unei polițiste, sora uneia dintre inculpatele din dosar, agent principal de poliție în cadrul Postului de Poliție Drăgănești Vlașca, care urma să fie transferată la IGPR,  pentru a deveni informatoarea rețelei de trafic de persoane. Nu se precizează, însă, că tânara a fost scoasă de sub urmărire penală.

DIICOT a anunțat că, prin rechizitoriul din data de 18 octombrie, „au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor T.M., F.L.G., C.P., N.L., S.A.D., C.C.M., C. A., B.A.E., G.L.N. și G.L.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism, spălare a banilor și trafic de influență”.

În fapt, este vorba despre fapte comise Marian Tudorache (TM, în rechizitoriu n.a.), zis „Becu”, interlopul care este cunoscut că a preluat afacerile de proxenetism din Spania ale celebrului Ion Clămparu, după arestarea botoșăneanului de către polițiștii spanioli. „Becu” ar fi oferit sume mari de bani unor oficiali cu funcții de conducere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) pentru transferul unei polițiste, agent șef de poliție în cadrul Postului de Poliție Drăgănești Vlașca din cadrul IPJ Teleorman, într-o altă funcție din cadrul IGPR.

Din rechizitoriu reiese că „Becu” a fost interceptat atunci când discuta cu un alt inculpat în acest dosar, Cătălin Marius Chița, fost polițist, despre transferul în cadrul IGPR a surorii iubitei sale, Alina Bratu. Din acest motiv, în interceptări polițistă este denumită „cumnata”. Cătălin Marius Chița a fost condamnat la 6 luni cu suspendarea pentru înșelăciune.

Ofițerii acuzați, descoperiți de EVZ

Din verificările EVZ reiese că tânăra primise, într-adevăr, acceptul de a se transfera, în cadrul Serviciului Regional de Poliție Transporturi (SRPT) București. În perioada la care DIICOT face referire, adică 2016-2017, la conducerea acestui serviciu se afla comisarul șef Alexandru Ancu, fost polițist de frontieră și fost șef al Poliției Transporturi Giurgiu. De asemenea, surse judiciare ne-au dezvăluit că cel care a avizat acest transfer, la propunerea lui Ancu, a fost adjunctul Direcției Poliției Transporturi, comisarul șef  Marian Gălbenuș. Ambii ofițeri sunt pensionați, acum, din structurile MAI. Marian Gălbenuș a fost șef al IPJ Dâmbovița și este finul senatorului PSD Adrian Țuțuianu. Pe de altă parte, oficiali din Poliția Română, chestionați de EVZ, au precizat că nu s-a dispus nicio măsură de natură penală împotriva polițistei care „a avut ghinionul să aibă o soră implicată în acest dosar”. Din interceptări, de altfel, nepublicate în media, reiese că agenta șefă din Teleorman nu a fost măcar contactată de vreunul din membrii rețelei. În plus, nu a mai fost acceptat transferul la SRPT București deoarece „nu corespundea fișei postului”, susțin surse din Poliție Română.

DIICOT a mai precizat că, prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că, începând cu anul 2013, Marian Tudorache, împreună alte trei persoane, „au inițiat si constituit un grup infracțional organizat, care a acționat în mod coordonat în ceea ce privește recrutarea și exploatarea prin obligarea la practicarea prostituției a unor tinere pe teritoriul Spaniei, în zona orașului Madrid, precum și spălarea sumelor de bani obținute din săvârșirea de infracțiuni”.

Ancheta cu informații din Spania

Despre ancheta  în urma căreia DIICOT a reușit să trimită în judecată rețeaua de proxeneți a „locotenenților” lui Ioan Clămparu, polițiști cu state vechi în Criminalitate Organizată au dezvăluit că informațiile care au condus la verificările în țara nostră a venit de la autoritățile de la Madrid. „A fost un schimb de informații a ofoțerilor de la Criminalitate Organizată, așa cum se face, de obicei”, a precizat un ofițer. Practic, în baza schimbului de informații, s-a pus la cale urmărirea celor implicați. Procurorul DIICOT a supravegheat ancheta, dar greul l-au dus polițiștii din Spania și din România.

Te-ar putea interesa și: