Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Premierul în funcție Benjamin Netanyahu rămâne în funcție, dar fără o majoritate în Knesset, în timp ce Gadi Eisenkot trebuie să depășească diviziunile opoziției pentru a forma un guvern sau se va confrunta cu alte alegeri, arată o analiză a The Jerusalem Post.
Gadi Ensekot s-a bucurat prea devreme
Marți seară, Gadi Eisenkot a ținut discursul unui om care deja vedea la orizont Biroul Prim-ministrului. Nu era singur. Primele sondaje la ieșirea din urne indicau o victorie clară pentru blocul opoziției și sfârșitul apropiat al mandatului lui Benjamin Netanyahu.
În sălile în care politicienii așteptau rezultatele efective, însă, imaginea s-a schimbat treptat. Likud a urcat la 27 de locuri, Yashar s-a stabilit la 21, iar decalajul dintre blocuri s-a redus.
Eisenkot a descoperit ceea ce Shimon Peres învățase cu mult timp în urmă: sondajele la ieșirea din urne sunt excelente pentru a genera titluri, dar oarecum mai puțin eficiente în transferul puterii.
Netanyahu rămâne cel mai puternic din Israel. Deocamdată
Netanyahu, la rândul său, poate răsufla ușurat. Partidul său este din nou cel mai mare, iar el rămâne prim-ministru. Dar veștile bune se termină aici. Blocul coaliției care pleacă de la urne deține doar 53 de locuri, cu opt mai puțin decât cele 61 necesare pentru o majoritate.
Blocul opoziției are 48, în timp ce partidele arabe Ra'am și Lista Comună dețin 19 împreună. Acestea sunt cifrele conform celei mai recente numărători a voturi raportate. Oricine caută un guvern în ele va trebui să aducă și altceva la masă: parteneri dispuși să stea împreună.
Alegerile au slăbit coaliția de guvernare, dar nu au oferit partidelor de opoziție o majoritate care să le permită să formeze un guvern fără a ajunge la noi acorduri. Netanyahu poate rămâne în funcție atâta timp cât nu se formează un guvern alternativ. Eisenkot trebuie să găsească o modalitate de a forma unul.
Avantajul lui Netanyahu
Avantajul actualului prim-ministru este deja clar: nu are nevoie de un nou acord pentru a rămâne în funcție. În timp ce rivalii săi încearcă să-și rezolve diferențele, Netanyahu își poate folosi conexiunile politice, poate menține loialitatea partenerilor săi și poate examina cine din tabăra adversă ar putea prefera un compromis în locul altor alegeri.
Ecuația pe care Eisenkot trebuie să o rezolve începe cu cele 48 de locuri deținute de Yashar, B'Yachad, democrații și Yisrael Beytenu. Ra'am are opt locuri, iar Lista Comună are 11. Numai cu Ra'am, blocul opoziției ar ajunge la 56 de parlamentari; cu ambele facțiuni arabe, ar ajunge la 67.
Netanyahu. Sursă foto: Captură video
Aritmetica unui guvern minoritar în Israel
Acestea sunt combinații matematice, nu acorduri de coaliție. Eisenkot nu are nevoie neapărat de 61 de voturi în favoarea guvernului său pentru a depune jurământul, dar are nevoie de o majoritate în votul de încredere. Dacă toți cei 48 de membri ai blocului opoziției susțin guvernul, 53 de membri ai blocului lui Netanyahu se opun acestuia și toți cei 19 membri ai facțiunilor arabe se abțin, guvernul nu va reuși să câștige încrederea Knessetului.
Pentru a schimba acest rezultat, Eisenkot va trebui să obțină sprijin suplimentar sau să se asigure că unii dintre cei 53 de oponenți nu votează împotriva sa. Sprijinul din partea lui Ra'am, de exemplu, ar putea fi suficient numeric dacă facțiunea arabă rămasă se abține și toți cei 48 de parlamentari din blocul de opoziție votează în favoarea sa.
Dar acest calcul depinde de acordurile la care Naftali Bennett și Avigdor Liberman s-au opus în timpul campaniei.
Netanyahu ar putea guverna fără majoritate în Knesset
Deși 67 de parlamentari nu aparțin blocului lui Netanyahu, aceștia nu au convenit să formeze un guvern împreună. Ar putea reuși să se unească în jurul anumitor măsuri în Knesset fără a ajunge la un acord asupra identității următorului prim-ministru.
Netanyahu ar putea rămâne în fruntea puterii executive în timp ce rivalii săi adună o majoritate împotriva sa în voturile parlamentare.
Pentru Eisenkot, provocarea este de a transforma un acord împotriva lui Netanyahu într-un acord în favoarea unui anumit guvern. Acestea sunt două sarcini politice diferite.
Netanyahu a condus o campanie electorală familiară: s-a plasat în centru, și-a retrogradat partenerii în roluri secundare și a prezentat fiecare vot pentru un mic partid de dreapta ca un risc pentru continuarea domniei sale. Likud a beneficiat de această abordare mult mai mult decât partenerii săi.
Și Netanyahu are mâinile legate de aliați
Otzma Yehudit a câștigat șapte locuri, Iudaismul Unit al Torei șapte, Shas șase, iar Sionismul Religios și Zehut alte câte șase. Împreună cu aceștia, Netanyahu ajunge la 53 de locuri, cu opt mai puțin decât majoritatea de care are nevoie.
Niciun partid din blocul de opoziție nu s-a angajat să se alăture guvernului său, iar orice încercare de a recruta un partener extern ar putea necesita concesii care să-i înfurie pe aliații săi existenți.
Yisrael Beytenu a precizat deja că nici măcar o ofertă care să-i permită lui Liberman să servească primul într-un aranjament de rotație nu i-ar schimba refuzul de a se alătura unui guvern cu Netanyahu.
Dilema aliaților lui Netanyahu. Aritmetică politică imposibilă în Israel
Relațiile din cadrul dreptei s-ar putea schimba și ele. În timpul campaniei, Itamar Ben-Gvir și Bezalel Smotrich au fost nevoiți să-și apere alegătorii împotriva eforturilor Likud de a-i atrage pe ceilalți.
Acum ar putea fi nevoiți să aleagă între loialitatea față de Netanyahu și teama că un guvern de unitate s-ar putea forma fără ei.
Netanyahu are nevoie de ei pentru a-și păstra blocul, dar dacă vrea să formeze un guvern, s-ar putea să fie nevoit să caute parteneri suplimentari care nu ar fi neapărat de acord să stea alături de ei. Cu cât Netanyahu semnalează mai mult că explorează un guvern larg, cu atât este mai mare stimulentul lor să clarifice ce nu vor accepta.
Aceștia i-ar putea complica eforturile tocmai atunci când încearcă să-și extindă spațiul de manevră. Din perspectiva lor, însă, amenințarea cu dizolvarea parteneriatului prea devreme i-ar putea lăsa în afara oricărui nou aranjament.
Eisenkot se confruntă cu rezistența propriilor aliați
Pentru Eisenkot, povestea începe cu succes. A intrat în alegeri ca principalul candidat pentru a-l înlocui pe Netanyahu, l-a împins pe Bennett pe locul doi în tabără și a construit un partid care a câștigat 21 de locuri.
Succesul său personal nu a rezolvat problema coaliției. Cele 48 de locuri ale partidelor de opoziție oferă un punct de plecare pentru negocieri, dar mai este un drum lung până la învestirea într-un guvern.
Dezacordurile au început cu luni mai devreme, când Eisenkot a ridicat posibilitatea formării unui guvern minoritar. Liberman s-a opus public ideii, în timp ce apropiații lui Bennett au considerat-o și ei o încercare a lui Eisenkot de a atrage alegătorii din interiorul blocului. Toți trei doreau să-l înlocuiască pe Netanyahu, dar nu au căzut de acord asupra modului de a stabili guvernul care i-ar succeda.
Liderul „Democraților” ar fi dispus să guverneze cu partidele arabe
Yair Golan a propus rapid o cale de acțiune. În timp ce partenerii săi au păstrat tăcerea, președintele democraților le-a cerut să-l includă pe Ra'am și Lista Comună în calculul celor 67 de parlamentari din afara blocului lui Netanyahu și să stabilească un guvern în parteneriat cu cetățenii arabi ai Israelului.
De asemenea, el a criticat distincția dintre voturile evreiești și arabe. Dar apelul său nu a produs un acord între facțiuni. Bennett și Liberman nu s-au alăturat inițiativei, iar sprijinul ambelor facțiuni arabe pentru un anumit guvern este departe de a fi garantat.
Mansour Abbas a fost deja partener de coaliție într-un guvern condus de Bennett. Lista Comună, în schimb, are poziții diferite în probleme diplomatice și de securitate, iar cooperarea cu aceasta ar necesita ca Bennett și Liberman să treacă peste o linie politică pe care s-au angajat să nu o treacă.
Yashar Eisenkot
Guvernarea cu sprijinul formațiunilor arabe vine cu un cost greu de suportat
Acceptarea de a se baza pe Ra'am nu indică neapărat o dorință de a se baza și pe Lista Comună. Pentru a depune jurământul într-un guvern, partidele vor trebui să ajungă la acorduri privind votul de încredere și, ulterior, asupra bugetului, politicii de securitate și deciziilor guvernamentale. Chiar și sprijinul extern va necesita clarificarea condițiilor impuse de facțiunile solicitate să îl ofere.
Acuzațiile de „furt electoral” exprimate în cercurile Likud după închiderea urnelor indică deja o posibilă linie de atac împotriva unui guvern dependent de partidele arabe: contestarea legitimității sale.
Bennett și Liberman, care s-au angajat să nu se bazeze pe aceste facțiuni, ar fi deosebit de vulnerabili la astfel de critici.
Personalități de rang înalt din Yisrael Beytenu au vorbit despre „păcatul aroganței lui Gadi și a poporului său” și despre „campania egoistă” pe care a condus-o.
Aceștia susțin că discuțiile despre un guvern minoritar susținut de partidele arabe i-au îndepărtat pe alegătorii care deja se mutaseră în blocul opoziției și îi acuză pe Eisenkot și Golan că au returnat aproximativ șapte locuri taberei lui Netanyahu.
Liberman nu ar accepta o guvernare cu arabii din Israel
Această furie complică negocierile înainte ca acestea să fi început măcar. Liberman a petrecut ani de zile consolidându-și puterea politică în jurul unei linii dure față de partidele arabe și, înainte de alegeri, a încercat chiar să descalifice Ra'am.
Acum, după ce partidul său a dat vina pe discuțiile despre un guvern minoritar susținut de partidele arabe, îi va fi dificil să fie de acord cu o astfel de mișcare.
Refuzul său nu ar exclude neapărat orice posibilitate de a forma un guvern alternativ, dar l-ar lăsa pe Eisenkot fără cele șapte locuri ale lui Yisrael Beytenu și l-ar obliga să găsească o altă combinație.
Benett a mai guvernat cu arabii
Bennett se confruntă cu o problemă similară, deși istoria sa politică o complică într-un mod diferit. El a format deja un guvern cu Ra'am și a plătit un preț politic pentru aceasta.
Acum conduce un partid cu 12 locuri, semnificativ mai mici decât cel al lui Yashar. Alăturarea unui guvern condus de Eisenkot i-ar putea oferi influență, dar ar putea, de asemenea, să-i consolideze poziția de partener minor al omului care l-a depășit.
Pentru Bennett, decizia privește și viitorul său politic. Dacă se va alătura guvernului lui Eisenkot, va trebui să le demonstreze alegătorilor săi de ce ar trebui să continue să-l vadă ca o alternativă independentă.
Dacă va rămâne în afara guvernului, riscă să fie amintit ca politicianul care a deținut puterea necesară pentru a schimba guvernul, dar a ales să nu o folosească.
Eisenkot, cu 10 voturi sub ce a promis. Cine ar putea guverna în Israel
În august, Eisenkot a vorbit despre prezentarea unui guvern cu 58 sau 59 de locuri, fără a cere nimic partidelor arabe. Acum, blocul opoziției deține doar 48 de locuri.
Dacă toți cei 19 deputați arabi se abțin și toți cei 53 de membri ai blocului lui Netanyahu votează împotriva guvernului, Eisenkot va lipsi de majoritatea la votul de încredere.
În schimb, sprijinul din partea lui Ra'am și abținerea Listei Comune ar putea permite ca un guvern să fie învestit cu 56 de voturi pentru și 53 împotrivă.
Isaac Herzog: Teroriștii Hamas, pregătiți să folosească arme chimice / sursa foto: wikipedia
Decizia lui Herzog și bătălia pentru Knesset
Chiar și înainte de asta, Eisenkot trebuie să se ocupe de președintele Isaac Herzog.
Se așteaptă ca președintele să primească rezultatele oficiale săptămâna viitoare, să organizeze consultări cu facțiunile și să decidă cui să-i încredințeze sarcina de a forma un guvern. Likud este cea mai mare facțiune, dar întrebarea centrală va fi cine poate demonstra o șansă realistă de a forma un guvern.
Dacă 61 de parlamentari se unesc în recomandarea unui candidat, acest lucru va avea o semnificație politică, dar recomandările nu garantează o majoritate în votul de încredere.
Herzog va trebui să evalueze care parlamentar are șanse de a forma un guvern, în conformitate cu autoritatea sa în temeiul Legii fundamentale: Guvernul.
O facțiune l-ar putea recomanda pe Eisenkot pentru a-l împiedica pe Netanyahu să primească mandatul, refuzând în același timp să-i susțină guvernul. În schimb, o facțiune ar putea refuza să-l recomande, dar ulterior ar putea permite ca guvernul său să fie învestit prin susținere sau abținere.
Situație complicată și pentru președintele din Israel
Prin urmare, numărul de recomandări va fi important, dar nu poate înlocui stabilirea acordurilor necesare pentru a câștiga votul de încredere.
Herzog a cerut deja liderilor de partid să abordeze consultările cu o minte deschisă și să evite alte alegeri.
Președintele poate încuraja compromisuri, poate purta discuții și poate încerca să identifice o formulă pentru un guvern de unitate, dar nu poate impune una parlamentarilor care ar trebui să voteze pentru acesta.
De asemenea, contează calendarul. Oricine primește mandatul va avea la dispoziție 28 de zile pentru a negocia, cu posibilitatea unei prelungiri de până la 14 zile suplimentare. Dacă această încercare eșuează, vor deveni disponibile proceduri suplimentare prevăzute de lege.
Pe parcursul acestei perioade, guvernul care pleacă va rămâne în funcție până la formarea unui altul. Netanyahu nu va fi obligat să părăsească biroul prim-ministrului după 28 de zile, chiar dacă rivalul său primește mandatul.
Eisenkot depinde de voturile parlamentului din Israel
În perioada mandatului, Eisenkot ar putea încerca să schimbe echilibrul puterii parlamentare în timp ce Netanyahu încă deține funcția de prim-ministru interimar.
Succesul unui astfel de efort ar putea restricționa capacitatea guvernului demisionar de a controla legislativul și i-ar putea oferi lui Eisenkot o realizare politică chiar înainte de a ajunge la un acord privind componența unui guvern.
Netanyahu ar continua să conducă puterea executivă, dar s-ar putea confrunta cu dificultăți în a controla agenda parlamentară.
Eisenkot le-ar putea arăta alegătorilor săi că majoritatea care se opune guvernului demisionar poate obține rezultate chiar și fără un acord de coaliție.
Pentru a face acest lucru, ar trebui să-i aducă pe parlamentari în plen în mod repetat și să se asigure că aceștia votează împreună. Dacă reușește să-l înlocuiască pe președintele Knessetului sau să promoveze o legislație semnificativă, ar putea indica o realizare tangibilă și să-și consolideze poziția în negocierile de coaliție.
Vor fi săptămâni dificile și pentru Netanyahu, și pentru Eisenkot
Eșecul în primele voturi i-ar expune slăbiciunea tocmai în arena în care pare să se bucure de un avantaj numeric.
Pentru Netanyahu, acesta ar fi un scenariu deosebit de inconfortabil. Atâta timp cât rivalii săi se ceartă în privința formării unui guvern, el beneficiază de avantajele deținerii mandatului.
Dacă încep să coopereze în Knesset, el va trebui să se confrunte cu o majoritate a cărei eficiență nu depinde de un acord privind distribuirea portofoliilor ministeriale.
Netanyahu are un interes clar în adâncirea diviziunilor dintre ei, în special în ceea ce privește cooperarea cu partidele arabe.
Există, de asemenea, o capcană pentru Eisenkot. Bennett și Liberman ar putea conveni să acționeze împotriva lui Netanyahu în Knesset tocmai pentru că astfel de voturi nu le impun să susțină un guvern minoritar sub conducerea lui Eisenkot.
Eisenkot ar putea revendica realizări parlamentare și ar putea exercita presiuni asupra guvernului, dar aceste succese nu l-ar apropia neapărat de biroul prim-ministrului.
Netanyahu poate rămâne în funcție atâta timp cât nu se formează un guvern alternativ, chiar dacă se luptă să-și promoveze agenda parlamentară.
Guvern de uniune națională, o soluție bună, dar dificilă pentru Israel
Ideea unui guvern de uniune națională are o aritmetică tentantă. Likud și Yashar dețin împreună 48 de locuri. Cu B'Yachad al lui Bennett, ajung la 60 chiar înainte de a adăuga alți parteneri.
Dar cifrele nu răspund la dezacordurile care îi așteaptă pe liderii de la masa negocierilor.
Cine ar servi primul într-o rotație? Ar fi de acord Netanyahu cu o comisie de anchetă de stat asupra masacrului din 7 octombrie? Ar fi de acord Eisenkot să servească sub conducerea lui? Ce s-ar întâmpla cu legea conscripției militare? Ar fi lăsați Ben-Gvir și Smotrich pe dinafară? Și ce ar garanta că orice acord semnat ar supraviețui primei crize?
Eisenkot și Bennett s-au angajat să nu stea într-un guvern cu Netanyahu.
Încălcarea acestei promisiuni ar avea un preț mare, dar nici refuzul categoric nu garantează o ieșire din impas.
Alegeri anticipate în Israel, un scenariu posibil
Alte alegeri ar putea readuce toate părțile în aceeași poziție sau chiar i-ar putea oferi lui Netanyahu cele opt locuri care îi lipsesc în prezent. Liderii vor trebui să ia în considerare și acest risc.
Prețul politic al unui guvern de unitate nu ar fi împărțit în mod egal de Netanyahu și Eisenkot.
Netanyahu l-ar putea prezenta ca pe o extindere a bazei de sprijin a guvernului său și ca pe un mijloc de a-și reduce dependența de partenerii existenți.
Eisenkot ar trebui să explice cum s-ar putea concilia aderarea la un guvern condus de omul pe care dorea să-l înlocuiască cu încălcarea promisiunii centrale pe care a făcut-o alegătorilor.
Chestiunea rotației ar fi esențială pentru orice astfel de negocieri: cine ar servi primul și ce ar asigura că cealaltă parte primește funcția atunci când îi va veni rândul?
Chiar dacă Eisenkot reușește să obțină angajamente politice semnificative din partea lui Netanyahu, asigurarea respectării acordului ar rămâne dificilă, mai ales dacă Netanyahu va ocupa funcția de prim-ministru în prima etapă.
Cât contează Trump în politica din Israel
Apoi, există Donald Trump. Președintele SUA l-a susținut pe Netanyahu înainte de alegeri și ar putea încerca să influențeze și formarea următorului guvern.
Washingtonul are greutate în relațiile de securitate, în problema Iranului și în posibilitatea de a oferi unui guvern israelian o agendă comună cu administrația americană.
Dacă Trump propune o inițiativă diplomatică sau de securitate semnificativă lui Netanyahu și Eisenkot care necesită un guvern larg, ar putea schimba calculele lor.
Netanyahu ar putea argumenta că unitatea este necesară pentru a profita de o oportunitate diplomatică, în timp ce Eisenkot ar trebui să decidă dacă oportunitatea justifică un parteneriat cu Netanyahu.
Presiunea americană ar putea oferi ambilor lideri o explicație publică pentru un compromis la care s-au opus inițial.
Dar pentru ca acest argument să fie convingător, ar fi nevoie de o inițiativă americană concretă, nu doar de dorința lui Trump de a vedea un guvern israelian larg.
Totuși, nici Trump, cu toată influența sa, nu deține 61 de locuri în executivul de la Ierusalim.
Totuși, Eisenkot e cel ce trebuie să facă o mutare, în timp ce Netanyahu poate să aștepte
Sprijinul public pentru Netanyahu nu îl transformă pe Liberman în partenerul său de coaliție. O întâlnire la Casa Albă nu rezolvă problema unei comisii de anchetă, iar decizia lui Herzog cu privire la cine să încredințeze formarea unui guvern rămâne supusă legii israeliene, indiferent de preferințele Casei Albe.
Zilele următoare vor dezvălui mai întâi dacă Eisenkot poate aduna recomandări suficient de ample pentru președinte.
Apoi va deveni clar dacă aceeași majoritate poate acționa împreună în Knesset și dacă oricare dintre lideri este pregătit să plătească prețul politic al unui guvern minoritar sau de unitate.
Dacă nu se ajunge la un acord, alte alegeri rămân o posibilitate.
Netanyahu va continua să conducă guvernul interimar până la formarea unui guvern alternativ.
Între timp, Eisenkot va trebui să-i convingă pe alegătorii care au votat deja pentru schimbare, dar nu i-au oferit taberei sale o cale convenită pentru realizarea acesteia.
Netanyahu poate aștepta în biroul prim-ministrului. Eisenkot trebuie să-i convingă pe politicienii care se luptă să se pună de acord chiar și asupra modului de a-l înlocui.
Acesta nu este rezultatul unui sondaj la ieșirea din urne. Este rezultatul politic al alegerilor.
Recomandările noastre
