China comunistă, condoleanțe pentru Ion Iliescu după înmormântare: Un vechi prieten
- Andreea Răzmeriță
- 7 august 2025, 20:12

Ion Iliescu, fostul președinte al României, a fost comemorat de autoritățile chineze, care au transmis un mesaj de condoleanțe poporului român, subliniind rolul acestuia în consolidarea relațiilor dintre cele două state. Reacția oficială vine după funeraiile fostului preeședinte de joi, 7 august.
Prietenia româno-chineză, consolidată de Ion Iliescu
Declarația oficială a fost făcută joi, de către purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Guo Jiakun, care a evidențiat contribuția majoră a lui Ion Iliescu la dezvoltarea relațiilor celor două țări. Potrivit agenției Xinhua, Guo a afirmat că fostul lider român a fost „un vechi prieten al poporului chinez”, apreciat pentru deschiderea sa diplomatică și sprijinul constant față de cooperarea bilaterală.
Iliescu, care a condus România în trei mandate între 1990 și 2004, a fost unul dintre susținătorii activi ai unei politici externe echilibrate, menținând relații apropiate atât cu statele occidentale, cât și cu cele asiatice. În acest context, vizitele sale oficiale în China și dialogul constant cu liderii de la Beijing au întărit parteneriatul strategic dintre cele două țări, potrivit Agerpres.
Funeralii cu onoruri militare
Ceremonia de înmormântare a fostului președinte Ion Iliescu a avut loc joi, în Cimitirul Militar Ghencea III din București, cu onoruri militare, în prezența familiei, a oficialilor români și a unor delegații străine. Ziua de joi a fost declarată zi de doliu național, iar drapelul României a fost coborât în bernă în toate instituțiile publice.

FUNERALII_ILIESCU_ZIUA_2_CIMITIR_00_INQUAM_Photos_Bogdan_Buda
Iliescu s-a stins din viață marți, la ora 15:55, în Spitalul "Agrippa Ionescu" din Capitală, unde fusese internat timp de 57 de zile, din cauza unor complicații medicale. Avea 95 de ani. Timp de două zile, au fost organizate funeralii de stat în memoria celui care a marcat profund istoria României post-comuniste.
Persoane importante care au lipsit de la funeraliile fostului președinte
Ceremonia de la Palatul Cotroceni a fost marcată de prezențe importante, dar și de absențe notabile, intens comentate public. Nina Iliescu, aflată într-o stare de sănătate fragilă, nu a putut fi alături de soțul său la ultimul său drum.
La eveniment au participat zeci de demnitari și oameni politici, dar au fost și numeroase absențe notabile. La ceremoniile funerare de la Palatul Cotroceni au fost prezenți lideri politici de rang înalt, inclusiv premierul Ilie Bolojan, figuri marcante ale Partidului Social Democrat, dar și apropiați ai fostului președinte.
În contrast cu solemnitatea momentului, lipsa unor lideri cunoscuți a atras atenția. Printre absenții remarcați s-au numărat președintele României, Nicușor Dan, fostul președinte Klaus Iohannis și fostul premier Petre Roman.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.