Cheltuielile PSD, PNL, USR, UDMR şi AUR la ultimele alegeri. AEP are cifrele
- Daniel Magureanu
- 8 ianuarie 2021, 16:33
Cheltuielile PSD, PNL, USR, UDMR şi AUR la ultimele alegeri au fost publicate de AEP vineri, 8 ianuarie 2021, în urma depunerii cererilor de rambursare a banilor cheltuiţi pentru campania electorală de la parlamentare.
Conform datelor Autorității Electorale Permanente (AEP), pe primul loc se află PSD. Pe podium s-au clasat PNL şi Pro România, iar locurile 4 şi 5 au fost ocupate de PMP şi USR.
Plus e pe 6, iar UDMR şi AUR (celelalte formaţiuni care au intrat în Parlament) sunt pe 7 şi 8. La o primă privire, partidul lui Victor Ponta a solicitat rambursarea sumei de 28 milioane lei pentru cheltuieli electorale.
Alianţa USR PLUS a cerut în jur de 15 milioane lei, conform comunicatului de presă remis de AEP. Cererile de rambursare au putut fi depuse până pe 6 ianuarie.
Au putut fi depuse doar de competitorii care au obținut minimum 3% din voturi la nivel național sau minimum 3% din voturi la nivelul circumscripției electorale în care au candidat.
Cheltuieli mari în PSD, PNL, Pro România și PMP
PSD, PNL, Pro România și PMP sunt partidele care au solicitat cei mai mulți bani pentru parlamentare.
Aşa cum se ştie, PSD a câștigat alegerile parlamentare cu 28,9% la Camera Deputaților și 29,32 la Senat. Pe 2 s-a clasat PNL, cu 25,19% la Camera Deputaților și 25,58% la Senat.
Pro România nu a trecut pragul electoral de 5% impus la alegerile parlamentare. Partidul lui Ponta a obţinut 4,09% la Camera Deputaţilor şi 4,13% la Senat.
Mai jos puteţi vedea sumele exacte solicitate de formaţiuni:
Partidul Social Democrat, 43.359.958,11 lei
Partidul Național Liberal, 36.149.973,11 lei
Partidul Pro România, 28.018.828,05 lei
Partidul Mișcarea Populară, 19.674.029,95 de lei
Partidul Uniunea Salvați România, 9.401.809,60 de lei
Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate, 5.838.553,23 de lei
Uniunea Democrată Maghiară din România, 3.415.481,40 de lei
Alianța Pentru Unirea Românilor, 1.527.205,92 de lei
Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal), 140.504,79 de lei
Cheltuieli mari şi pentru Forumul Democrat al Germanilor
Papici Marcela, candidat independent – 26.612,00 de lei
Forumul Democrat al Germanilor din România – 496.782,00 de lei
Uniunea Croaților din România – 1.764,32 de lei
Uniunea Culturală a Rutenilor din România – 17.560,22 de lei
Asociația Italienilor din România – 17.886,62 de lei
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România – 3.954,99 de lei
Uniunea Sârbilor din România – 1.774,84 de lei
Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România – 20.645,52 de lei
Comunitatea Rușilor Lipoveni din România – 10.055,53 de lei
Uniunea Democrată Turcă din România – 1.121,31 de lei
Asociația Partida Romilor Pro-Europa – 64.346,92 de lei
Uniunea Elenă din România – 20.085,20 de lei
Uniunea Polonezilor din România –28.592,00 de lei
Asociaţia Macedonenilor din România – 22.349,38 de lei
Asociația Liga Albanezilor din România – 69.853,88 de lei.
sursa: roaep.ro