Dezvăluiri-bombă! Șeful AEP, plagiat masiv în teza de doctorat

Dezvăluiri-bombă! Șeful AEP, plagiat masiv în teza de doctorat

O investigație jurnalistică realizată de Emilia Șercan arată că președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin Mitulețu-Buică, a plagiat mai bine de jumătate din teza de doctorat.

Lucrarea, pe care a susținut-o în 2016 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, are 41 din cele 211 pagini ale tezei plagiate din lucrări scrise chiar de îndrumătorul lui de doctorat, Constantin Iordache, conducător de doctorate la UNAP și profesor titular la Universitatea „Spiru Haret”. 

Mai precis, ancheta arată că 124 de pagini din cele 211 ale tezei de doctorat a președintelui Autorității Electorale Permanente sunt plagiate într-o manieră incontestabilă.

„Nu aș putea să spun asta,  pentru că potrivit verificărilor antiplagiat nu aș putea spune că am plagiat", a afirmat Constantin Mitulețu-Buică.

Constantin Mitulețu-Buică conduce din 2019 Autoritatea Electorală Permanentă fiind propus și votat în Parlament de către PSD, partid unde a fost membru în trecut. Domeniul în care Mitulețu-Buică a devenit doctor este Informații și Securitate Națională. De altfel, președintele Autorității Electorale Permanente a urmat, în afară de studiile doctorale, mai multe cursuri de scurtă durată la Academia SRI și la UNAP.  Mitulețu-Buică, care în trecut a fost membru PSD, a fost numit în 2019 președinte al Autorității Electorale Permanente după ce a fost propus, susținut și votat în Parlament chiar de partidul al cărui membru a fost.  Președintele AEP de azi și-a început cariera profesională ca șef de tură și de depozit de carburanți la o serie de firme din Craiova în timp ce era student la zi la Târgu Jiu, aflat la 109 km distanță.

Ascensiunea sa are legătură cu calitatea de membru PSD: a ajuns consilier în Parlamentul României, s-a înscris la doctorat, iar apoi a ajuns vicepreședinte, secretar general și, acum, președinte al AEP, notează pressone.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un alt scandal ce-l priveşte pe președintele AEP, Constantin Mitulețu-Buică, este acela de anul trecut unde, potrivit relatărilor de atunci, se arată că ar fi încasat în șapte luni o diurnă de deplasare de aproape 80.000 de lei, deși stă cu chirie într-un imobil de la RAAPPS, aflat în centrul Capitalei. Diurnă de deplasare încasează și vicepreședintele, Zsombor Vajda.

Președintele AEP, Constantin Mitulețu-Buică, a încasat în luna septembrie o diurnă de deplasare de 11.357 de lei, deși el stă în București într-un imobil închiriat de la RAAPPS. De când a devenit președintele instituției, 27 februarie 2019, a beneficiat de diurnă de deplasare în valoare de 13.104 de lei în martie, aprilie și mai, 7.862 de lei - luna iunie, 10.046 – luna iulie și 9.171 – luna august.

În declarația de avere, Mitulețu-Buică a trecut un apartament în Craiova pe care l-a dobândit împreună cu soția sa anul trecut, cu o suprafață de 121,93 mp. În același document, se observă că el a încasat în 2018 o diurnă de 2% în calitate de vicepreședinte al AEP/secretar general în valoare de 82.985 de lei.

Potrivit ultimei declarații de avere, Constantin Mitulețu Buică obținut anul trecut de la AEP un salariu de 146.494 de lei, la care s-a adăugat indemnizație plus lichidare concediu de odihnă în valoare de 39.486 de lei. Un total pentru 2018 de 268.965 de lei.

La nivelul instituției, sumele plătite pentru diurna de 2% au fost de: 46.234 de lei – martie, 46.439 de lei – aprilie, 53.428 de lei – mai, 37.514 de lei – iunie, 41.480 de lei – iulie, 37.170 – august și 61.305 de lei – septembrie, informa europaliberă.