CFR Cluj vrea 3 milioane de euro pentru cel mai bun marcator al său

CFR Cluj vrea 3 milioane de euro pentru cel mai bun marcator al săuPhilip Otele. Sursă foto: Facebook

CFR Cluj a început să transforme în obișnuință transferurile de jucători către echipele din străinătate, iar conducerea clubului din Ardeal este pregătită să realizeze o nouă mișcare importantă.

CFR Cluj pregătește un transfer de milioane de euro pentru cel mai bun marcator al ardelenilor în acest sezon.

Cel mai bun marcator al sezonului

Venit în vara anului 2023 ca jucător liber de contract, după plecarea de la UTA, Philip Otele a impresionat în tricoul CFR-ului, atrăgând interesul unor cluburi din Franța și Germania. Evaluat la un milion de euro conform Transfermarkt, el a marcat de 9 ori și a oferit 6 pase decisive în actualul sezon al SuperLigii României.

Echipa de conducere a clubului CFR Cluj își dorește ca Otele să fie următorul jucător vândut pe piața externă, însă Cristi Balaj a subliniat că nu au primit încă oferte satisfăcătoare pentru jucătorul nigerian, conform preferințelor lui Neluțu Varga.

„Ofertele vin în perioada de transferuri. Toți jucătorii care au avut oferte pentru care clubul a fost mulțumit, au fost transferați.

Este un an de tranziție și pentru a redresa și însănătoși clubul din punct de vedere financiar.

Nu este normal ca finanțatorii să vină cu bani de acasă și nu este vorba doar de CFR.” - a transmis Cristi Balaj, potrivit Digi Sport.

CFR Cluj, Philip Otele

Philip Otele. Sursă foto: Facebook

CFR Cluj vrea să dea lovitura

Stuttgart și Bordeaux sunt cluburile care au manifestat recent interes pentru Otele, iar agentul său, Bogdan Apostu, este de părere că CFR ar putea obține cel puțin trei milioane de euro în schimbul fotbalistului nigerian.

„Suma de transfer depinde de randamentul lui până la finalul sezonului. Dar cred că suma corectă este 2,5-3 milioane de euro, plus procente.

CFR îl va lăsa să plece dacă primește sumele astea. Băiatul a demonstrat că are valoare. A venit de nicăieri și s-a impus la UTA, apoi la CFR. E meritul lui.” - a fost mesajul acestuia, conform GSP.

CFR Cluj, Philip Otele

Philip Otele. Sursă foto: Facebook

Pe locul 3 în clasamentul SuperLigii

CFR Cluj se află în topul clasamentului SuperLigii, alături de Rapid București și FCSB.

  1. FCSB 55 puncte
  2. Rapid București 48
  3. CFR Cluj 45
  4. Farul Constanța 40
  5. Universitatea Craiova 39
  6. Petrolul Ploiești 35
  7. FC Hermannstadt 34
  8. Universitatea Cluj 34
  9. UTA Arad 34
  10. Sepsi Sf. Gheorghe 33
  11. Oțelul Galați 31
  12. U Craiova 1948 30
  13. Poli Iași 28
  14. FC Voluntari 27
  15. Dinamo București 22
  16. FC Botoșani 20.

SuperLiga României este o competiție fotbalistică profesionistă, desfășurată în primul eșalon al sistemului de ligi al fotbalului românesc. Fondată în 1909, a fost cunoscută sub numele de Divizia A între 1932 și sezonul 2005-2006, apoi sub numele de Liga I până în sezonul 2021-2022. Competiția este gestionată de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) și se află în prezent pe locul 26 în clasamentul coeficienților UEFA.