CFR Călători rămâne cu un singur tren de la Alstom în circulație
- Mădălina Sfrijan
- 2 octombrie 2025, 17:48
Tren. Sursa foto: Facebook: AlstomCFR Călători a recepționat trei rame electrice noi Alstom Coradia Stream, însă din 6 octombrie în circulație va rămâne doar una. Compania de stat anunță că un al doilea tren va fi retras de producător „din motive tehnice”. În locul acestuia, pasagerii vor fi transportați cu vagoane modernizate prin PNRR.
CFR Călători, anunț legat de trenurile fabricate de Alstom
Din cele trei rame noi, una fusese deja retrasă pe 19 septembrie. Până acum, aceste trenuri au fost folosite pe rutele București–Brașov și București–Constanța. Inițial, CFR Călători ar fi trebuit să primească 12 trenuri Coradia, însă livrările au întârziat semnificativ.
Trenurile au fost fabricate mai întâi în Polonia, iar ulterior producția a fost mutată în Germania. Din cele 37 de rame prevăzute în contract, până în prezent au fost produse șapte, dintre care cinci se află deja în România.

Sursa foto: Arhiva EVZ
Schimbări importante pentru călători
Potrivit Autorității pentru Reformă Feroviară, la fabrica Alstom din Bautzen se află în lucru 15 trenuri Coradia Stream. În perioada octombrie–decembrie 2025 ar urma să fie livrate câte trei rame pe lună, iar de la începutul lui 2026 ritmul va crește la patru trenuri lunar.
„În prezent, din cele trei rame Coradia Alstom puse la dispoziţia CFR Călători de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară în cadrul Contractului de Servicii Publice mai sunt în circulaţie două rame, una dintre rame fiind retrasă de către Alstom la data 19 septembrie 2025 pentru aspecte de ordin tehnic”, arată CFR Călători.
Mai puține trenuri
„Cele patru trenuri ce erau formate cu rame Coradia IR 16091, IR 16092, IR 16093 şi IR 16094 Bucureşti Nord – Constanţa şi retur, circulă în prezent cu vagoane şi locomotive PNRR. Din avizarea Alstom, începând cu data de 6 octombrie 2025, urmează a fi retrasă încă o ramă Coradia din motive de ordin tehnic”, mai arată reprezentanții companiei de stat.
Reprezentanții CFR Călători spun că, până în prezent, Alstom nu a comunicat o dată pentru repunerea în circulație a celor două rame.
„Menţionăm că CFR Călători face eforturi pentru a substitui ramele Coradia Alstom cu vagoane din parcul propriu de material rulant. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate”, au încheiat aceștia.