Mircea Ionescu Quintus n-a fost doar avocat și om politic, ci și scriitor, epigramist și poet. Pentru toate aceste îndeletniciri ale spiritului depune mărturie profesorul Eugen Simion. Redăm, mai jos, un altfel de portret al celui care a fost și, probabil, va rămâne singurul politician al vremurilor noastre care a activat 70 de ani în același partid
Mircea Ionescu Quintus s-a născut la 31 martie 1917, în aceeași zi, dacă nu mă înșel, cu alt ploieștean vestit, Nichita Stănescu, la o diferență însă de 16 ani. Nu știu dacă această coincidență parțială are sau nu vreo semnificație. Probabil că da din moment ce mi-a semnalat-o chiar domnul Quintus, cu câteva luni în urmă (la 31 martie 2017), pe când sărbătoream împreună cu el și alți prieteni 84 de ani de la nașterea poetului acela zănatic care zicea că, la Ploiești, cuvântul deraiază trenurile și oprește, iarna, crivățul. Dl. Quintus, dacă îmi amintesc bine, nu protesta atunci, când eu, voind să luăm puterea de invenție verbală a fostului meu coleg de bancă, citam propoziția de mai sus. Dl. Quintus zâmbea subțire, ușor malițios, cum îi stă bine unui epigramist de marcă.
FOTO: Eugen Simion
Ne puteți urmări și pe Google News
Căci, înainte de a fi un om politic remarcabil, Mircea Ionescu Quintus a fost și rămâne, în continuare, un epigramist reputat. Reputat pentru ușurința de a versifica și de a pune o morală malițioasă în rime și ritmuri bine curgătoare în versuri.
A publicat un număr de volume, schițe și versuri umoristice (Haz de necaz, Epigrame și epitafuri) și, la o sută de ani, continua să improvizeze cu ușurință, în funcție de circumstanțe, catrene mișcătoare. În ele se simțea, îmi vine să cred, râsul - plânsul nostru ploieștean moștenit de la I.L.Caragiale - patronul nostru spiritual, reformulat și îmbogățit de autorul Nodurilor și semnelor...
Dl. Quintus împlinise anul acesta o sută de ani. Îi purta bine, cum spuneau pe vremuri bătrânii noștri țărani -, mintea sa rămăsese ageră și ironia lui, fără a fi corozivă, funcționa în continuare fără greș. Trecuse prin multe, inclusiv prin închisoare, intrase de tânăr în politică (politica liberală) și nu-și schimbase opțiunile timp de 70 de ani. Caz rar de fidelitate într-un domeniu unde convingerile se schimbă cam în fiecare an, așa cum fac personajele lui Caragiale, de Sfântu Dumitru: musai se mută în altă locuință, altfel rămân de râsul lumii...
L-am simpatizat de la început pe acest ploieștean inteligent și afabil în relațiile umane. Nu l-am văzut niciodată posomorât și înverșunat, cum sunt, de obicei, politicienii. L-am vizitat în casa lui de pe strada Vornicul Boeriu și m-a impresionat colecția admirabilă de pictură (Andreescu, Grigorescu, Luchian, Pătrașcu, Tonitza, etc.), moștenită de la părinți și păstrată cu mare dificultate în istoria rea de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Tot atunci am aflat, dacă nu mă înșel, că frumoasa clădire în care se află, azi, Muzeul de Artă din Ploiești a fost dăruită de Ion Ionescu Quintus (tatăl lui Mircea - scriitor și om politic liberal) orașului său. Un act memorabil, demn de un om politic, dublat - din fericire - de un om de litere, cum au fost și tatăl, și fiul.
Dl. Mircea Ionescu Quintus a fost, în ultimele decenii, un om public (senator, ministru, președintele Senatului) și, ascultându-l uneori vorbind la televizor, n-am remarcat la el acea înjositoare patimă (ură) pe care o manifestă, de regulă, politicienii noștri fanatizați, prost educați.
Cu Mircea Ionescu Quintus, veritabil senior al vieții noastre publice, dispare, am sentimentul, un om de spirit și un caracter rectiliniu, un scriitor pentru care, într-adevăr, umorul este o politețe a ironiei, cum s-a spus.
Eugen Simion, București, 17 septembrie 2017
Recomandările noastre
