Cel mai puternic cutremur din istorie. Mii de morți și milioane de oameni fără adăpost

Cel mai puternic cutremur din istorie. Mii de morți și milioane de oameni fără adăpostClădire afectată de cutremur. Sursa foto: Pixabay

Cel mai puternic cutremur din istorie a avut o magnitudine de 9,5 pe scara Richter și a fost înregistrat pe 22 mai 1960, în Chile. Seismul a început la ora a durat aproximativ 10 minute și a lăsat în urmă numeroase victime și pagube semnificative.

Unde a avut loc cel mai mare cutremur din istorie

Cutremurul din 1960 a fost cel mai mare înregistrat vreodată. Valdivia a fost cel mai afectat oraș, iar efectele seismului s-au extins pe o distanță de peste 1.000 de kilometri. Epicentrul s-a aflat la Lumaco, la aproximativ 500 km de Santiago.

Aproape jumătate din clădirile și locuințele din Valdivia au fost distruse, iar un alt oraș grav afectat a fost Puerto Montt. Undele s-au extins până la 400.000 de kilometri pătrați, de la Talca până în insula Chiloe.

Cutremurul a fost resimțit și în alte regiuni ale lumii, inclusiv în Japonia, Filipine, Hawaii, Noua Zeelandă și pe coasta Californiei, la Los Angeles, San Diego și Long Beach, însă pagubele nu au fost la fel de severe ca în Chile.

Cutremurul din Chile

Cutremurul din Chile. Sursa foto: Wikipedia

Pagube semnificative

În timpul seismului, aproape 6.000 de persoane și-au pierdut viața, iar mai mult de două milioane de oameni au fost lăsați fără adăpost, casele lor fiind distruse de tsunami.

Pagubele economice au fost uriașe, depășind 550 de milioane de dolari. La doar două zile după cutremur, locuitorii au fost speriați de erupția vulcanului Cordon Caulle, care a fost inactiv timp de  40 de ani.

Impactul tsunamiului a fost atât de puternic încât a dus la transportul de bolovani la sute de metri în interiorul Noii Zeelande, aflată la mii de kilometri distanță de Chile. Geologul James Goff, de la Universitatea din New South Wales, a confirmat descoperirea de roci marine, scoici și vietăți marine străine în acea regiune, semn al puterii tsunamiului, potrivit sciencealert.com.

Cutremur devastator în Myanmar

Pe 28 martie 2025, un cutremur puternic de a avut loc în Myanmar, fiind resimțit până în China și generând panică și în capitala Thailandei, Bangkok. Potrivit Institutului Geologic American (USGS), seismul a avut o magnitudine de 7,7.  Datele recente arată că peste 1.000 de persoane și-au pierdut viața în urma seismului, iar alte 2.376 au fost rănite. În prezent, 30 de oameni sunt căutați printre ruine.

Ne puteți urmări și pe Google News