Cel mai agreat candidat a refuzat funcţia de premier în Republica Moldova
- Julieta Savitchi
- 14 octombrie 2025, 07:32
Guvernul/ Sursa foto: gov.mdRepublica Moldova. Omul de afaceri Vasile Tofan, numele căruia este cel mai des vehiculat printre potenţialii candidaţi la funcţia de premier, a refuzat funcţia.
Anunţul a fost făcut de Adrian Băluţel, șeful cabinetului președintei Maia Sandu, Adrian Băluțel, în cadrul unei emisiuni de la JurnalTV.
Zvonurile că Tofan ar putea prelua conducerea Guvernului s-au înteţit în special după ce premierul Dorin Recean a anunţat luni că se retrage din politică, renunţând la funcţia de prim-ministru şi mandatul de parlamentar. De fapt, despre Vasile Tofan ca potenţial premier se vorbeşte de mai bine de un an.
După anunţul făcut de Recean, în spațiul public s-au vehiculat mai multe nume de posibili candidați pentru funcția de prim-ministru. Printre care Vasile Tofan, Doina Nistor, Nicu Popescu, Marcel Spatari şi Ion Sturza.
Anunţul făcut de Adrian Băluţel
„Vasile Tofan a fost în rândul persoanelor care, la etapa preliminară, au fost cosiderate pentru funcția de prim-ministru. El ne-a informat că nu este disponibil din considerente și angajamente profesionale pe care le are, dar mai mult decât atât nu pot să va spun”, a menționat Adrian Băluțel.

Vasile Tofan/ Sursa foto: captură
Experţii înclină balanţa spre Vasile Tofan
Mai mulţi experţi au declarat că cel mai potrivit pentru funcţia de premier este Vasile Tofan. Este un prosper om de afaceri, absolvent al Harvard Business School. Este partener senior și membru al comitetului de investiții al Horizon Capital.
Din 2018, este membru al Consiliului de administrație al băncii comerciale Moldova Agroindbank. Vasile Tofan mai este şi președinte al Consiliului de administrație al Purcari Wineries Public Company Limited.
Analistul politic Ion Tăbârţă a declarat la postul de televiziune TV 8 că Vasile Tofan s-ar potrivi cel mai bine pentru profilul economic al viitorului Guvern. Chiar dacă nu este membru PAS.
„Dacă să ne uităm la acest profil, cel mai bine s-ar potrivi Vasile Tofan, numele lui este cel mai mult vehiculat în spațiul online, a zvonurilor politice, dar urmează să vedem.
Eu tind să cred că nu va fi o persoană din prima garnitură a PAS, mă refer la membrii de partid, cât și aceiași candidați Marcel Spatari sau Nicu Popescu, da, ei au fost aleși deputați pe lista PAS, dar ei nu sunt membru de partid”, a declarat analistul politic.
Şi analistul Andrei Curăraru l-a menţionat pe Vasile Tofan cel mai probabil viitor premier. Curăraru a declarat la postul public de televiziune Moldova 1 că viitorul Guvern va trebui să-și asume un program guvernamental care să implementeze, în timp util, acquis-ul comunitar, armonizarea legislației, precum și o creștere economică bazată pe Planul de Creștere de 1.9 miliarde de euro, finanțat de Uniunea Europeană. „Îl vedem pe Vasile Tofan cu o campanie publică destul de motivată, aș spune eu, de a deveni următorul premier. Se vehiculează mai multe nume, inclusiv nume cu experiență de guvernare”, a precizat Curăraru.
Echipa PAS păstrează tăcerea
Echipa PAS care a câştigat majoritatea parlamentară care poate vota viitorul Guvern pare-se că încă nu a stabilit deocamdată cine va prelua conducerea Guvernului.
„În conformitate cu atribuțiile constituționale, doamna președintă va desfășura consultări cu toate fracțiunile din Parlament. Nu este secret că PAS, având majoritatea parlamentară, va desemna candidatul la funcția de premier.
Există o mare așteptare privind numele candidatului. Au fost discuții despre potențialele candidaturi. Nu sunt omul potrivit care să facă acest anunț. Acest anunț trebuie făcut după validarea mandatelor de către CC, formarea majorității parlamentare.
La timpul potrivit, va fi anunțat de președintele partidului”, a declarat Adrian Băluțel. Şi preşedintele PAS, Igor Grosu, a declarat după anunţul lui Recean că la moment nu poate dezvălui numele viitorului prim-ministru. Liderul PAS a precizat că candidatura va fi prezentată.
„Este o așteptare firească, dar vă rog să mă înțelegeți, acest lucru nu-l pot face acum. Un lucru pe care vi-l pot spune este că Partidul Acțiune și Solidaritate va merge, la momentul oportun, la consultările cu doamna președintă, unde va prezenta candidatura viitorul prim-ministru pe care o considerăm oportună”, a spus Igor Grosu.
Igor Grosu a declarat după alegerile parlamentare că Dorin Recean ar putea să rămână premier, iar el preferă să rămână în Parlament. Preşedintele PAS a mai spus că formaţiunea pe care o conduce îşi doreşte cât mai repede să voteze un Guvern, care până la sfârşitul anului să voteze şi Legea bugetului pentru 2026.