Ceaușescu și mirajul „șomajului 0”. Cine a trăit conștient perioada 1980-1989, a văzut că regimul comunist din România scârțâia din toate încheieturile economiei.

Pur și simplu, Ceaușescu s-a lovit la debutul lui 1981 de riscul incapacității parțiale de plată. Sosise decontul împrumuturilor obținute în anii 70 de la FMI. Ceaușescu investise de multe ori, „într-o ureche” și chiar în industrii nesustenabile economic pe baze de resurse.

Ceaușescu, mamuții industriali și mitul „șomajului 0”

Ceaușescu impusese presei comuniste obediente să scrie, că evident, toți muncesc în România. Realitatea nu era deloc așa.  Șomajul exista într-un procent destul de mare, dar era mascat. Oare cum fusese posibil? În primul rând, Ceaușescu miza pe câteva domenii care aduceau valută.

Surplusul nu era investit la uzinele care mergeau, ci „cârpea” ce nu mergea. Ceaușescu astupa pierderile. Pentru el, contrar principiilor d bază ale economiei, nu conta că vinzi cu mai puțin decât ai produs. Dădeai de lucru la muncitori. Restul erau „chestii socoteli”. Ceaușescu a pedalat la maxim pe Africa și Asia, ieșite din colonialism. A mers până pe la începutul anilor 80. În plus, plasa de siguranță a lui Ceaușescu era mult hulitul CAER.  Gorbaciov spusese „ce luăm de la voi (românii) aruncăm!”

Combinatele siderurgice de la Galați, Hunedoara sau Călărași depindeau de importul de minereu din URSS. Ceaușescu făcuse instalații de rafinare petrol cu o capacitate peste nivelul național de resurse. Importa petrol din Iran sau Irak mai ales.

De exemplu, RFG importa fiare de călcat românești doar pentru că era mai ieftin să le recicleze și să extragă metalele din ele decât să le scoată din minele germane. Ceaușescu nu era interesat de calitate ci de cantitate. Se practica și „barter”. Exporta produse alimentare și importa petrol de exemplu!

Economia se mai alimenta și din comerțul ilegal gestionat cu știrea lui Ceaușescu în domenii sensibile cum era traficul de armament. Ceaușescu vindea tancuri și Israelului și OEP conduse de Yasser Arafat. S-a scris că la un moment dat, tancurile s-au blocat în deșert deși fuseseră testate în Maroc!

Secretul „șomajului ” 0  comunist al lui Ceaușescu:  „Ultimul ia țeapă!”

Ceaușescu producea Dacia cu 5000 dolari și o vindea cu 3000 dolari. Dar cum reușea „cârpirea” situației? Simplu. În comunism, un român care strângea 70 000 lei stătea să aștepte cinci ani o mașină nouă. Ori, în cei cinci ani, banii lui „cârpeau” economia. Așa se face că la Revoluție, echivalentul populației unui județ mai mic al României (Tulcea, Mehedinți) au rămas cu banii blocați la CEC! Și nu au mai văzut nici banii actualizați nici mașinile! Așadar, „ultimul ia țeapă!”

Mai era un secret. Se știa că un angajat indisciplinat era sancționat inclusiv cu „desfacerea contractului de muncă cu litera i”. Adică fără drept de reangajare o perioadă, Ori atunci ce făcea? Era trimis la un CAP, ori la IAS, ori pe un șantier ca necalificat. Ori, dacă era vinovat penal, făcea „închisoare la muncă”.

Agricultura și Zootehnia cu ramurile lor foloseau de la deținuți, necalificați, la elevi și studenți. La fel și Șantierele. Uzinele aveau sere, ferme de porci. Rromii semi-nomazi lucrau și ei în fierărie, meșteșuguri. Cooperația meșteșugărească asigura și ea munca. Mai erau și preluările în locație de gestiune a unor restaurante, moteluri, mai ales în zone turistice.

Securitatea monitoriza specula cu de toate, mai ales de „import”

Talciocurile din Severin, Timișoara, traficul de valută făcut de studenții arabi (și cu alte produse), traficul cu casete video, cu aur erau monitorizate de Securitatea lui Ceaușescu. Așadar,  munca la negru și specula, ori munca în regim de monitorizare  disimulau șomajul. Să nu uităm câți deținuți politici stăteau în domiciliu forțat! Ei lucrau aproape ca zilierii în munci grele și slab remunerate! Dar pe hârtie, era „șomaj 0!”