
Ceaușescu și fascinația balconului. Trei momente, debutul, apogeul și decăderea dictatorului român au fost legate de acest element de arhitectură.
August 1944, august 1968 și decembrie 1989 au reprezentat momentele în care ultimul lider comunist român a avut apariții care au intrat în istorie.
Ceaușescu îi felicită pe sovietici în august 1944
La 23 august 1944, Ceaușescu era în expectativă. Va ieși din anonimat o săptămână mai târziu, Va ieși în întâmpinarea trupelor sovietice la 30 august 1944, în Colentina. În aceeași zi, va ține un discurs în zona centrală a Capitalei. Sursele spun că ar fi vorbit din balconul Societății Generala. Practic, Ceaușescu „a băgat capul în poză”.
Ziarul „Universul” din 31 august 1944 îl surprinde pe Ceaușescu la balcon, cu prietena sa, Lenuța Petrescu. Ce doi își vor oficializa relația în decembrie 1947. Fototeca on-line a comunismului românesc îl arată pe Ceaușescu în zona Colentina. Este la costum și cravată și în puținele zile când este cât de cât zâmbitor.
Ceaușescu îi condamnă pe sovietici în august 1968
Ceaușescu știa că ar fi putut fi următoarea victimă a URSS după Cehoslovacia prin noiembrie 1968, că tot se celebrau atunci 51 de ani de la Revoluția din Octombrie 1917. Așadar, Ceaușescu voia din balconul CC al PCR în 21 august 1968 să atragăatenția asupra sa, ori cum o putea face mai bine, decât arătând în public că urma să fie în pericol? Deja se primiseră informații că trupele sovietice în Ucraina sovietică erau în stare de alarnă. Liderul de la Moscova, Leonid Ilici Brejnev a fost singurul lider ucrainean al URSS și un neo-stalinist convins.
Deja Ceaușescu avea planul pregătit. În 23 august 1968, urma să se vadă cu Tito, liderul Iugoslaviei la Vrsac. Avea să discute ca Iugoslavia să acorde României ajutor în caz de nevoie, ajutor defensiv. Zhou en Lai, înalt oficial chinez avertiza și el că era periculos să se dea drumul câinilor războiului. Defilarea de 23 august 1968 a fost făcută ostentativ pe Kiseleff prin fața Ambasadei URSS.
Decăderea - decembrie 1989
Nicolae Ceaușescu începe discursul condamnând ce se petrecea la Timișoara după ce aude discursuri aranjate de CI -iștii din fabrici liderilor de sindicate și fruntașilor în muncă. Ei mulțumeau partidului, liderului, pentru viața bună și se desolidarizau de ce făceau frații lor la Timișoara.
Ceaușescu începe să vorbească de mărirea indemnizațiilor, de munca de partid, dar de undeva se aude un vuiet. Se aud țipete, oamenii încep să huiduie, iar Elena speriată zice: „mai dă-le, Nicule, 100 de lei!” Ceaușescu simte pericolul și un securist din anturaj îl cheamă în sediul CC al PCR, azi Ministerul de Interne din Piața Revoluției, atunci Piața Republicii.