Invitatii EVZ
România, țara fără lideri. Funcțiile există. Liderii au dispărut. Vedem cifrele, dar ignorăm esențialul
Doina Gradea. sursa: EVZ
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Am avut zilele trecute ocazia să văd anumite date aflate în evoluție despre scena politică românească. Nu le voi pe fiecare partid sau persoană în parte, voi comenta însă alte aspecte. Unele schimbări în clasament erau previzibile, altele sunt mult mai ample decât s-ar aștepta unii.
Dar ce mi-a atras atenția nu a fost poziția unui partid sau a altuia. A fost absența liderilor. Și, de fapt, nici nu aveam nevoie de sondaje pentru a constata asta. O vedem în fiecare zi. O simțim în discursul public. O observăm în felul în care funcționează instituțiile, companiile, organizațiile și chiar comunitățile locale.
România pare să fi intrat într-o epocă în care funcțiile există, dar liderii lipsesc.
Liderii nu sunt cei care ocupă funcții
Spun acest lucru după aproape trei decenii de experiență profesională îndeosebi în management. Am întâlnit politicieni, oameni de afaceri, manageri, artiști, lideri de opinie și oameni care au condus organizații mari. Am văzut oameni care ocupau funcții importante fără să fie lideri și am văzut lideri autentici care nu aveau nicio funcție oficială.
Pentru că leadershipul nu vine din titulatură.
Un lider nu este cel care semnează documente și nici cel care vorbește cel mai mult. Un lider este omul care reușește să construiască încredere, este cel care îi face pe ceilalți să creadă într-un proiect. Cel care vede mai departe decât prezentul și care are curajul să spună lucruri nepopulare atunci când interesul pe termen lung o cere. Un lider adună oameni și îi ține.
Astăzi vedem foarte mulți oameni care împart societatea în tabere, dar foarte puțini care o unesc.
De la construcție la marketing
În politica românească, aproape fiecare actor important vorbește exclusiv pentru propriul electorat, câteodată nici pentru acela. Fiecare își consolidează bula. Fiecare încearcă să mobilizeze nucleul dur de susținători. Din punct de vedere electoral poate fi eficient, dar din punct de vedere al leadershipului este insuficient.
Liderul nu vorbește doar cu cei care îl plac, el încearcă să îi convingă și pe cei care nu sunt de acord cu el.
Poate tocmai de aceea nu mai avem lideri. Pentru că am înlocuit construcția cu marketingul.
Trăim într-o perioadă în care imaginea a devenit mai importantă decât conținutul. Politicienii sunt evaluați după prestația dintr-un clip de 15-20 secunde, managerii sunt judecați după prezentări. Influencerii au devenit repere pentru milioane de oameni. Algoritmii recompensează emoția, conflictul și reacția rapidă. Uitați-vă la surorile Kardashian din Statele Unite, au devenit miliardare, fiecare în parte, prin imagine și emoție.
Leadershipul, în schimb, se construiește greu. Uneori în ani. Alteori în decenii.
Popularitatea nu înseamnă leadership
Un lider nu poate fi creat printr-o campanie de comunicare. Poți crea notorietate. Poți crea vizibilitate. Poți crea popularitate. Dar leadershipul apare doar atunci când oamenii au încredere că cel din fața lor este dispus să își asume riscuri și să suporte consecințele propriilor decizii.
Din păcate, astăzi confundăm adesea notorietatea cu autoritatea și vizibilitatea cu influența reală.
Un milion de urmăritori nu înseamnă automat un lider. După cum nici o funcție importantă nu garantează leadershipul.
De ce oamenii valoroși evită spațiul public
Există însă și o altă explicație. Poate că liderii încă mai există, dar nu mai sunt interesați să intre în spațiul public.
Dacă privim cu atenție, observăm că foarte mulți profesioniști valoroși aleg să stea departe de politică, de administrație sau de funcțiile publice. Uneori constatăm că despre unii lideri nu știm aproape nimic din ce ne obinuiesc influencerii care ne arată totul din viața lor. Asta pentru că prezența în spațiul public costă enorm. Critica, hate-ul, sunt instantanee. În schimb, satisfacțiile sunt tot mai mici.
De ce ar intra un profesionist respectat într-un sistem care îi poate distruge reputația în câteva luni? Este o întrebare legitimă.
Criza de încredere
În ultimii ani, noi românii, am dezvoltat o cultură a suspiciunii permanente. Contestăm orice, punem la îndoială orice intenție. Uneori avem motive. Alteori nu. Toată lumea știe cel mai bine despre absolut oricine deși nu au întălnit persoanele pe care le critic și nu le cunosc. Am simtit-o pe propria mea piele. Daca am comentat ceva pe o pagină și am criticat o persoana, fanii lui au venit și au năpustit pe mine la propriu, folosind chiar injurii de multe ori, de cele mai multe ori insă știind ei mai bine că eu sunt cea care m făcut xxx sau yyyy, ceva rău, evident. Îi contrazic, dându-le date publice despre mine, ușor de verificat și tot nu acceptă. Și atunci, între eu, mai vrem să fim expuși public? Să fii lider presupune de multe ori să fii expus permanent public.
Problema este că într-o societate care nu mai acordă încredere nimănui devine aproape imposibil să apară lideri autentici.
Nimeni nu poate conduce dacă fiecare pas este interpretat exclusiv prin prisma interesului personal.
Iar lipsa de încredere produce un cerc vicios: oamenii buni evită implicarea publică, iar cei rămași sunt priviți cu și mai multă suspiciune.
Școala nu mai formează lideri
Mai există însă un motiv despre care vorbim prea puțin. Școala românească nu mai formează lideri.
Formează executanți, specialiști, oameni care învață să rezolve teste și să acumuleze informații. Dar formează prea puțin curaj, asumare, spirit critic, capacitatea de a inspira și de a construi echipe.
Leadershipul nu înseamnă doar inteligență. Înseamnă caracter, modele, principia.
Iar caracterul nu se formează într-un weekend de training și nici într-un curs de dezvoltare personală. Se formează în ani de responsabilitate, de efort și de asumare.
O țară administrată, nu condusă
Poate de aceea avem atât de multe crize și atât de puține soluții. Pentru că soluțiile apar atunci când există oameni capabili să privească dincolo de interesul imediat. Oameni care au o viziune, oameni care sunt dispuși să plătească prețul deciziilor dificile.
România de astăzi pare o țară administrată, nu condusă. Uneori nici măcar administrată.
O țară în care discutăm zilnic despre probleme, dar rareori despre direcție.
O țară în care avem manageri ai prezentului, dar foarte puțini arhitecți ai viitorului.
Dacă liderii apar, îi mai recunoaștem?
Poate că adevărata provocare a României nu este deficitul bugetar, criza politică sau lipsa reformelor. Toate acestea sunt efecte. Problema profundă este că nu mai producem lideri și nici nu mai știm foarte bine cum să îi recunoaștem atunci când apar.
După ani de dezamăgiri, scandaluri și promisiuni încălcate, am devenit experți în a critica și tot mai slabi în a construi.
Iar o țară care își pierde liderii riscă să își piardă și direcția.
Poate că întrebarea corectă nu este doar “unde sunt liderii?”.
Poate că întrebarea este dacă noi, ca societate, mai suntem pregătiți să îi urmăm atunci când vor apărea.
Recomandările noastre
