La un an de la plecarea dintre noi a Președintelui Ion Iliescu

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Un text primit de la Victor Opaschi, fostul consilier și colaborator al președintelui Ion Iliescu. Îl publicăm integral în amintirea fostului președinte al României.

Victor Opaschi și Ion Iliescu, sursa: captură video

Victor Opaschi: “Dragi colegi si prieteni, ne-am întâlnit astăzi, la un an de la plecarea dintre noi a președintelui Ion Iliescu, numai o mică parte dintre cei care am avut șansa de a-l întâlni, de a-l cunoaște și de a lucra alături de el, cei care am fost privilegiați să-l însoțim pe drumul complicat al tranziției românești.

Nu judec pe nimeni dintre colegii noștri și colaboratorii președintelui care nu au putut fi prezenți. Viața fiecăruia dintre noi are propriile sale obligații și propriile încercări. Știu sigur că unii dintre ei sunt astăzi alături de noi cu gândul și cu sufletul și că se roagă pentru odihna celui pe care îl comemorăm.

Am avut privilegiul de a lucra alături de președintele Ion Iliescu aproape un sfert de veac. De aceea sunt conștient că nu poți fi pe deplin obiectiv atunci când ai stat și ai lucrat atâta vreme lângă un om, când relațiile profesionale se transformă încet-încet, în ceva mult mai profund și mai personal.

În urmă cu 15 ani am încercat – și sper că am reușit – să conturez un portret al său ca personalitate de excepție a istoriei românești contemporane. Am pus laolaltă, împreună cu colegii mei, regretatul  Gheorghe Constantin și Ionuț Vulpescu, într-un volum de peste 700 de pagini, gândurile, amintirile și sentimentele atât de diferite și totuși unitare ale unei mici părți, din păcate, a celor care au avut șansa să-l întâlnească și să-l cunoască îndeaproape pe Ion Iliescu.

Sunt amintirile unor foști colegi de școală, sau din perioadele în care și-a desfășurat activitatea la Iași, la Timișoara, sau la București (la Consiliul Național al Apelor, sau la Editura Tehnică). Sunt amintirile unor persoane din toate straturile societății, pentru că Ion Iliescu s-a mișcat cu naturalețe, atât în lumea liderilor politici de pretutindeni, cât și a celei intelectuale și artistice, dar și a oamenilor obișnuiți.

Acest firesc al relațiilor cu oamenii, explică, în cea mai mare măsură, succesul său ca lider, căci știa să vorbească fiecăruia „pe limba sa”. Și nu mă refer doar la Ion Iliescu Președinte al României sau președinte al Partidului Social Democrat, la Ion Iliescu din momentele grele ale Revoluției, ci și la adolescentul Ion Iliescu, lider al elevilor democrați, imediat după război, lider al studenților, apoi ministru al Tineretului, sau președinte de Consiliu Județean.

Avea o calitate rară: știa să asculte. Stăpânea arta dialogului și era, înainte de toate, un democrat convins, calitate pe care mulți dintre cei hrăniți cu clișee n-o pot înțelege, pentru simplu motiv că acestora le lipsește nu numai arta dialogului ci, mai mult și mai important, etica dialogului.

Să ne amintim de epopeea Consiliului Frontului Salvării Naționale, prima școală de democrație post-decembristă care, alături de alți oameni remarcabili, l-a avut ca lider pe Ion Iliescu. Sau, să ne amintim de spiritul de la Snagov, de eforturile sale de a defini o Strategie de Dezvoltare a României, atât pentru perioada de pre-aderare la Uniunea Europeană, cât și după ce România a dobândit statutul de membru cu drepturi depline.

România a traversat împreună cu Ion Iliescu ca președinte, două perioade extrem de dificile :

- cea a revenirii la democrație și la statul de drept și

- perioada de negociere a aderării la NATO și la UE, ce avea ca fundal eforturile de a reveni la creștere economică, după  trei ani și mai bine de gravă recesiune și de mari suferințe sociale.

Din păcate, uităm prea repede în ce condiții am făcut tranziția în anii 90: cu două mari focare de violență la granițele țării - la est, unde se descompunea fosta URSS și la sud-vest, unde dispărea într-o baie de sânge fosta Federație a Iugoslaviei, ceea ce a făcut din zona noastră una de ocolit pentru capitalul străin, în faza cea mai delicată a transformării fostei economii socialiste și fără acces la banii FMI și ai Băncii Mondiale (care ne țineau în carantină, după ce România rupsese, la ordinul lui Ceaușescu orice colaborare cu acestea).

În acei ani, liderul de stat Ion Iliescu a fost o ancoră de stabilitate, care a reușit să construiască consens în jurul unor mari teme esențiale pentru schimbarea și viitorul României. A reușit să-i aducă alături de el, pentru servirea interesului național, până și pe cei mai duri și ireductibili adversari ai săi. Aceasta a fost performanța și meritul său, ca personalitate democrată și adept constant al dialogului și consensului. Cred, de asemenea, că este și meritul oamenilor aleși de el, care i-au stat în preajmă și au vădit, pe parcurs (unul deloc liniar), aceleași calități și virtuți ca și liderul care-i coordona.

​Desigur, nu a decurs totul perfect în acei ani de început. Dar nimeni nu-l poate acuza pe Ion Iliescu de lipsa bunei credințe. A acționat întotdeauna potrivit convingerilor sale și cu credința că servește interesul României. Pe cât i-a stat în puteri, a încercat să faciliteze reconcilierea națională, care a fost un obiectiv central al ultimului său mandat de Președinte al României.

Ca lider, Ion Iliescu a fost promotorul unui Proiect pentru România. Un proiect care a avut o lungă gestație, care s-a hrănit din gândirea și experiența sa, ca și din numeroasele discuții cu personalități politice și științifice din țară și străinătate. Despre acest proiect se poate discuta, poți fi sau nu de acord cu unele soluții, dar nimeni nu poate nega sau ignora existența sa.

Multe din obiectivele lui au fost atinse, altele sunt încă greu de atins. Speranța lui era ca noua generație de politicieni social-democrați va prelua unele dintre aceste obiective și va duce mai departe acest proiect.

​Încă din prima echipă de consilieri ai președintelui Ion Iliescu, domeniile mele de responsabilitate au fost : relația Președintelui cu mediul cultural și artistic și relația cu viața religioasă, atât de diversă și de complexă aflată într-o perioadă de căutări pentru reafirmarearolului său în noua societate și a unei noi relații cu politica.

​Rolul jucat de primul președinte postdecembrist în această reconstrucție a fost decisiv și, personal, am sentimentul că aceasta este una dintre marile sale realizări. Președintele Ion Iliescu a reușit să construiască relații excelente cu toate cultele din România, în pofida faptului că se declarase, în mod public, liber-cugetător, instituind un dialog permanent cu conducătorii cultelor religioase, respectând pluralismul religios și sprijinind activ dialogul dintre culte.

​Pe bună dreptate, regretatul academician Răzvan Theodorescu afirma că aceia care parcurg textele cuvântărilor, ale mesajelor și scrisorilor Președintelui Ion Iliescu, pot constata că în moștenirea scrisă a niciunui alt șef de stat sau al oricărui om politic român nu vor întâlni o asemenea respectuoasă relație oficială și umană și atâta pătrunzătoare înțelegere a rosturilor Bisericii și a spiritualității creștine.

​Felul în care a evoluat relația dintre Președintele Ion Iliescu și Regele Mihai este excepția zicalei „Ce începe prost se termină și mai prost !” Ceea ce a început prost, în primele luni ale anului 1990, s-a terminat cu bine. Este o dovadă a capacității Președintelui Iliescu de a transforma un conflict ce părea a fi ireductibil, într-o relație cordială și de respect reciproc, benefică pentru țară.

La 18 noiembrie 2001, Regele Mihai adresa Președintelui următoarea scrisoare:

“Domnule Președinte, Vă mulțumesc, în numele meu și al Familiei, pentru ospitalitatea pe care ne-ați arătat-o, atât cu ocazia ziliei mele de naștere, cât și pe perioada vizitei de stat a Reginei Țărilor de Jos, vara noastră. Discursul Excelenței Voastre la aniversarea mea a fost , așa cum am spus-o atunci, deopotrivă important și atent cugetat. Am fost în mod special mișcat de referirile pe care le-ați făcut la contribuția familiei Regale la unitatea și prosperitatea țării noastre, precum și de binevoitoarele remarci despre mine. Consider discursul ca o contribuție majoră la mai buna înțelegere a istoriei noastre, la necesara eliminare a falsificărilor ideologice din trecut și ca un pas înainte cătrereconcilierea națională pe care o dorim cu toții.

În săptămânile în care ne-am întâlnit în București, negocieri importante au fost conduse de Excelența Voastră și de Primul Ministru cu guverne străine influente și cu instituții internaționale. Am urmărit de aproape desfășurarea evenimentelor și nu pot decât să salut aceste eforturi. Situația noastră ca națiune și ca țară s-a îmbunătățit în ultimele luni, ceea ce este un țel drag amândurora.

Sper să ne întâlnim în viitorul apropiat și să explorăm mai departe contribuții comune pentru binele țării noastre. Fără îndoială, comentarii, deseori de natură răutăcioasă, vor apărea în presă. Nu le dau importanță și rămân convins că nici Excelența voastră nu o face. Relația noastră se bazează pe respect reciproc, și sinceritate, pe hotărârea de a face tot posibilul pentru binele României.

Familia mea dorește să vă mulțumească, încă o dată, pentru amabilitatea arătată în repetate rânduri și se roagă împreună cu mine Atotputernicului, pentru binele națiunii noastre”.

Ceea ce i-a apropiat pe cei doi oameni de stat este, sunt convins, conștiința slujirii statului și a interesului național,  respectul față de valorile naționale și europene. Astăzi, privind în urmă și comparându-i cu cei care au urmat, diferențele devin imposibil de ignorat.

Timpul are darul de a limpezi judecățile și de a așeza oamenii și faptele lor într-o lumină mai dreaptă. Personal, îi datorez enorm Președintelui și omului Ion Iliescu. În toți acești ani am învățat de la el că o țară se conduce cu responsabilitate și discernământ; că fără dialog și fără consens nu se poate construi nimic durabil ; că politica adevărată în folosul țării înseamnă modestie, răbdare, puterea de a pune interesul public înaintea orgoliului personal.

Deseori l-am auzit spunând – și am constatat această realitate, că „În politică poți realiza surprinzător de multe dacă ești dispus să-i lași pe alții să-și aroge meritele.”

Îmi vin în minte cuvintele lui Arnold Schoenberg, rostite în 1913, la doi ani după moartea marelui compozitor Gustav Mahler : „În timpul vieții, un artist mare trebuie cumva pedepsit pentru venerația de care se va bucura mai târziu ; într-un fel sau altul și criticii trebuie despăgubiți în timpul vieții lor pentru disprețul cu care îi va trata posteritatea.” Și îmi amintesc și un gând care-i aparține chiar celui pe care-l comemorăm azi.

În scrisoarea pe care o adresa Regelui Mihai, la împlinirea vârstei de 80 de ani, Președintele Ion Iliescu scria : „Timpul așează, fără ură și părtinire, pe fiecare, la locul cuvenit, indiferent de ce cred contemporanii, de aprecierile conjuncturale determinate de interese politice, de sentimente și resentimente.” Cred că aceste cuvinte i se potrivesc și lui, astăzi.

Pentru mine, Ion Iliescu înseamnă nu numai fostul Președinte al României, ci și Omul complex pe care am avut privilegiul de a-l cunoaște : un intelectual autentic, un spirit viu și curios, un om al dialogului și al echilibrului, un lider care a crezut în puterea consensului și a rațiunii. Și mai presus de toate, un patriot autentic și responsabil.

Sunt recunoscător destinului că mi-a oferit șansa de a-i fi alături atâția ani !

Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar memoria lui să rămână binecuvântată !”