Ceauşescu şi cele mai rele 3 zile din viaţa Reginei Elisabeta a II-a. Francezii ştiu de ce

Ceauşescu şi cele mai rele 3 zile din viaţa Reginei Elisabeta a II-a. Francezii ştiu de ce

La 13 mai 1991, tabloidul The Sunday Express scotea la suprafaţă detaliile mai puţin ştiute şi elegante ale vizitei făcute de Nicolae şi Elena Ceauşescu în Marea Britanie (1978), un moment care a marcat-o pentru totdeauna pe Regina Elisabeta a II-a.

Dincolo de uzanţele şi toate demersurile din spatele pregătirii acelei vizite, Regina Elisabeta a II-a fusese informată de la sursă cu privire la personalitatea şi caracterul viitorilor oaspeţi. Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti nu s-a ferit de cuvinte când i-a descris pe Elena şi Nicolae Ceauşescu.

Regina afla astfel că Nicolae Ceauşescu „este cel mai absolut dictator din lumea de azi”. Despre Elena Ceauşescu a transmis că este o „viperă” căreia îi plăcea „să meargă la cumpărături”. Nici copiii cuplului nu au fost menajaţi: erau „iresponsabili”.

Detaliile hoţiilor de la Paris

Dubiile începuseră s-o împresoare pe suverana care în iunie 1978 avea 52 de ani. Totuşi, la mijloc era miza unui acord economic în valoare de 300 milioane lire sterline cu industria aviatică din Regatul Unit, pe care Ceauşescu se angajase să-l semneze în schimbul acelei vizite de stat.

Când mai erau doar câteva zile până la 13 iunie, prima dintre cele 3 ale vizitei soţilor Ceauşescu, Elisabeta a II-a a fost sunată de preşedintele Franţei, care îi primise pe dictatori la Paris, cu doar câteva luni în urmă. Ceea ce afla de la Valéry Giscard d'Estaing îi întărea suveranei cele mai negre temeri.

Astfel, pe timpul şederii în capitala Franţei, cei din suita Ceauşeştilor devastaseră apartamentele în care fuseseră cazaţi. La plecare, ei au luat tot ce era de valoare, ca o amintire a faptului că au fost cândva în Oraşul Luminilor. Valéry Giscard d'Estaing a sfătuit-o pe suverană Valéry Giscard d'Estaing să ia măsuri de precauţie.

În plus, staful însărcinat cu securitatea dictatorilor făcuse găuri în pereți căutând dispozitive audio-video. „Au fost sfătuiți să îndepărteze periile de argint din dormitoare sau românii le vor fura”, a rememorat fostul secretar al cabinetului, Lordul Robert Butler.

Regina i-a detestat pe Ceauşeşti

Sunday Express a scris la acea vreme că pagubele făcute la Paris de delegaţia Ceauşeştilor s-au ridicat la câteva mii de dolari. „Închideţi Bijuteriile Coroanei, aici vine Nic-degete ușoare”, a fost titlul ales de jurnalişti pentru subiectul folosit la acea vreme de BBC pentru un documentar.

Giscard d’Estaing a descris cum au fost îndepărtate lămpile, vazele, scrumierele și accesoriile pentru baie de oamenii care făceau parte din staful soţilor Ceauşescu: „A fost ca și când spargătorii s-ar fi mutat o vară întreagă acolo”, a spus el pentru BBC. Practic, ei deşurubaseră tot ce putea fi deşurubat…

Regina a ordonat ofițerilor de securitate din Palatul Buckingam să vegheze atent asupra cuplului ce fusese cazat în Apartamentul Belgian, într-o aripă opusă celei în care locuia Elisabeta a II-a. În acelaşi documentar se arată că la finalul, Regina a spus despre cele 3 zile ale vizitei Ceauşeştilor că au fost „cele mai grave 3 zile din viața ei”.

Regina s-a ascuns în tufiş când i-a zărit

Atât de mare era repulsia suveranei faţă de dictatori încât la o zi după dineul oficial, i-a evitat fără să stea pe gânduri. „În timpul vizitei din 1978, Regina și-a scos cățeii Corgi la o plimbare în grădinile Palatului Buckingam și i-a văzut pe Ceaușești venind din sens opus.

S-a gândit că nu poate suporta să le vorbească, așa că pentru prima și singura dată în viața ei s-a ascuns într-un tufiș din grădinile palatului pentru a-i evita pe oaspeții săi”, a dezvăluit jurnalistul şi biograful regal Robert Hardman în cartea „Queen of the World”.