Cea mai atrăgătoare culoare a părului. Noile preferințe ale bărbaților

Cea mai atrăgătoare culoare a părului. Noile preferințe ale bărbațilorSursă Dreamstime

Multe femei se așteaptă ca cea mai atrăgătoare culoare a părului pentru bărbați să fie blondul, dar realitatea este alta. Aceștia și-au argumentat și preferințele.

Multe femei se așteaptă ca cea mai atrăgătoare culoare a părului pentru bărbați să fie blondul, dar realitatea este alta, potrivit unui studiu realizat de o universitate din Statele Unite ale Americii. Pentru acesta au fost chestionate un număr de 1.900 de persoane, atât domni, cât și femei.

67% dintre respondenţii de sex masculin au declarat că preferă brunetele, în vreme ce 71% din femei au spus că adoră bărbații cu această culoare a părului.

„Culoarea părului brunet a fost preferată atât de bărbați, cât și de femei, urmată de părul blond și apoi roșu. Alegerea culorii bărbaților în rândul femeilor nu a variat între regiunile geografice.

Alegerea feminină pentru culoarea părului la fete a variat. Există dovezi care arată de ce este preferată această nuanță. Dacă culoarea părului este cea mai comună, atunci este probabil datorită evoluției. Există ceva inedit în a alege ceea ce fac toți ceilalți. Dacă te gândești la asta, în cultura noastră, oricând alegi să faci ceva care este în afara normei te vei confrunta cu consecințe”, a spus cercetătoarea Jennifer Wortham, notează ut.edu.

Sursă Dreamstime

Ce tip de femei preferă bărbații

Statisticile mai arată că bărbații își doresc femei mai scunde decât ei. În medie, femeia are o înălțime cu 10% mai mică decât a bărbatului. Dacă un bărbat, spre exemplu, are 1,8 m, echivalentul feminin va avea 1,65 m.

Alți bărbați au declarat că țin cont de zâmbet, mâini, voce, sâni și greutate. Oamenii de știință de la Universitatea din Manchester au mai demonstrat că bărbații privesc de 3 ori mai mult buzele rujate, decât cele nemachiate. Studiul a implicat 50 de bărbați cărora li s-a cerut să se uite la poze cu diferite femei. Imaginile în ele erau cu ruj roșu au fost vizualizate în medie 7,3 secunde, cu roz – 6,7.Femeile care se îngrijesc sunt percepute de bărbați ca fiind sănătoase din punct de vedere fizic.

Ne puteți urmări și pe Google News