Ce spune Trump despre acordul cu talibanii
- Georgeta Petrovici
- 29 februarie 2020, 23:22
Preşedintele SUA a salutat acordul semnat sâmbătă, la Doha, între Statele Unite şi talibani. El a făcut public faptul că dorește să se întâlnească cu liderii acestora.
”Lucrăm pentru a pune capăt celui mai îndelungat război al Americii şi pentru a aduce trupele înapoi acasă”, se arată într-un comunicat al Casei Albe. Donald Trump a anunţat că se va întâlni ”în curând” cu liderii talibani, notează AFP.
Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, le-a cerut sâmbătă talibanilor să se abţină ”să strige victorie” şi să-şi ţină promisiunea de rupere a legăturilor cu reţeaua Al-Qaida. Dacă insurgenţii îşi respectă promisiunile şi negociază cu guvernul afgan, ”noi şi restul comunităţii internaţionale reuniţi aici astăzi suntem pregătiţi pentru acţiuni reciproce”, declara responsabilul american înainte de semnarea acordului istoric.
Evenimentul e văzut ca un demers menit să pună capăt celui mai îndelungat război al Americii, unul din primele efecte urmând să fie aducerea în ţară a trupelor americane din Afganistan.
Sursa: Agerpres