Ce se va întâmpla cu Marea Britanie după eliberarea din „cătușele UE”

Ce se va întâmpla cu Marea Britanie după eliberarea din „cătușele UE”

Marea Britanie va deveni campioana democrației comerciale odată eliberată de „cătușele UE” şi va avea oportunitatea de a-și asuma un nou rol de lider mondial.

Marea Britanie va trimite un mesaj clar lumii și va apărea ca un actor global gata să „susțină democrația”, a prognozat Peggy Grande, fostul asistent executiv al cabinetului Ronald Reagan.  Mai mult, American Brexiteer, fondator pro-Brexit organisation World 4 Brexit, a lansat deja programul de reunire a investitorilor la nivel mondial dornici să ajungă la tranzacții cu Marea Britanie  după părăsirea Uniunii Europene.

„Odată ce „cătușele” UE vor fi rupte Regatul Unit va renaşte”

„În 2016, 17,4 milioane de oameni din Marea Britanie au votat să părăsească Uniunea Europeană - 51,8 la sută din populația votantă - şi trei ani mai târziu, votul acesta încă nu a fost implementat", a spus fostul asistent executiv al președintelui SUA, Ronald Reagan şi a continuat: „Dacă am fi văzut această ignorare a voinței poporului și a votului poporului, oriunde altundeva în lume, precum Cuba, Iran sau Venezuela, am mai fi înţeles. Dar să vedem acest lucru în Marea Britanie, e o problemă...”.

„Trebuie implementarea completă a voinței oamenilor”

De asemenea, a insistat că Brexitul va putea recâștiga un loc puternic pe scena de tranzacționare internațională, odată ce țara va fi lipsită de „cătușele” Uniunii Europene. Grande a adăugat: „Marea Britanie trebuie să încheie acorduri comerciale bilaterale cu aliații săi din întreaga lume. Fie că este SUA, fie că este Australia, fie că este vorba de națiuni africane sau oricine de pe glob - există o lume întreagă care așteaptă să facă comerț cu Marea Britanie odată ce se eliberează din cătușele UE”, a declarat pentru express.

„UE are cea mai lentă creștere economică din lume”

„De asta Marea Britanie trebuie să fie eliberată de UE, fără supraveghere, fără restricții, reglementări, birocrație pe care le aplică”, a concluzionat Peggy Grande. Chiar şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a recunoscut că este preocupată de posibilitatea ca Marea Britanie să devină o concurentă serioasă a comercianților europeni după ce Brexitul va fi definitiv.

Ne puteți urmări și pe Google News