Operațiunea Mănăstirea. Jocul dublu al NKVD-ului care a dezinformat Abwehr-ul și a schimbat soarta Marelui Război

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Coordonarea de la Moscova și strategia contrainformațiilor sovietice

În timpul conflagrației dintre Axa Fascistă și Uniunea Sovietică, multe dintre deciziile critice nu s-au luat pe front, ci în birourile discrete ale contrainformațiilor. Din această categorie face parte și Operațiunea Mănăstirea, una dintre cele mai ample acțiuni de dezinformare strategică din Al Doilea Război Mondial.

Concepută și pusă în aplicare între 1941 și 1944 de Direcția a IV-a din NKVD sub comanda generalului Pavel Sudoplatov și a locotenentului-colonel Mihail Makliarski, operațiunea a avut un scop clar: crearea unei rețele antisovietice fictive pe teritoriul URSS pentru a atrage Abwehr-ul și structura Fremde Heere Ost într-un joc radio dirijat integral de la Moscova.

Biserica drept paravan: Cum a folosit NKVD-ul religia în planul „Prestol”?

Planul NKVD-ului s-a bazat pe o vulnerabilitate psihologică a spionajului german: credința că în interiorul Uniunii Sovietice exista o opoziție anticomunistă bine organizată care aștepta un impuls pentru a acționa. Serviciile sovietice au creat astfel o organizație fictivă numită „Prestol” (Scaunul Domnesc), prezentată germanilor drept o mișcare clandestină pro-țaristă și conservatoare. Pentru a oferi substanță acestei povești, NKVD-ul a conturat profilurile unor presupuși conspiratori din rândul vechii intelectualități moscovite, al cadrelor medicale și, mai ales, al clerului ortodox rus.

Atacatorul din Cracovia avea arme și muniție în mașină. Prima țintă a fost un tramvai

Portofelul digital, noua identitate a românilor. Ce se întâmplă dacă pierzi telefonul pe care ai toate actele

Sursa foto: Wikipedia

Momentul a fost ales strategic: în anii războiului, Stalin a permis o relaxare controlată a persecuțiilor religioase pentru a mobiliza populația, iar NKVD-ul a speculat imediat această deschidere. Denumirea de cod „Mănăstirea” nu a fost una întâmplătoare. Ea a provenit din implicarea directă în scenariu a episcopului Ratmirov (fost episcop de Kalinin), un cleric aflat sub controlul și recrutarea directă a organelor de securitate. Casa episcopului și medii legate de Biserica Ortodoxă au fost folosite ca paravan și presupuse „case conspirative” unde agenții germani trebuiau să creadă că găsesc adăpost și informații confidențiale din interiorul aparatului sovietic.

Agentul „Max”: Aristocrația moscovită trimisă pe schiuri în fața Abwehr-ului

Omul cheie din spatele întregului scenariu a fost Aleksandr Petrovici Demianov. Recrutat de serviciile sovietice încă din 1929 sub numele de cod Ghein și rebotezat de germani Max, Demianov avea exact biografia de care NKVD-ul avea nevoie. Era fiul unui ofițer din armata țaristă (care murise în Primul Război Mondial) și nepot al unui fost vice-ministru al Justiției din Imperiul Rus. Ocupa funcția de tehnician radio și frecventa cercurile boeme și artistice din Moscova, pozând într-un tânăr nemulțumit de regimul sovietic.

În decembrie 1941, după ce a fost pregătit intensiv de ofițerii NKVD, Demianov a pus în aplicare planul de infiltrare. A trecut linia frontului pe schiuri în sectorul Mozhaisk și s-a predat trupelor germane, declarând că este emisarul rețelei clandestine anticomuniste „Prestol”.

Suspicioși la început, ofițerii germani de contrainformații l-au dus la Smolensk, unde a fost supus unor interogatorii dure și chiar unei simulări de execuție pentru a-i testa reacțiile. Demianov și-a păstrat calmul și nu a ieșit din rol. A explicat că mișcarea din care făcea parte avea acces la informații din interiorul administrației sovietice și că avea nevoie de sprijin tehnic, radiouri și cifruri pentru a comunica cu Moscova. Impresionați de stăpânirea sa de sine și de detaliile oferite, germanii l-au încadrat în structurile de spionaj ale Abwehrului și l-au trimis la o școală de transmisiuni din Krasnîi Bor (lângă Smolensk), pregătindu-l să fie retrimis în spatele liniilor sovietice.

Jocul radio de la Moscova și prinderea agenților germani

După finalizarea instruirii oferite de nemți, Demianov a fost retrimis în spatele liniilor sovietice. Odiseea sa a continuat la Moscova, unde NKVD-ul a transformat apartamentul familiei sale într-un punct central de spionaj controlat. Un rol esențial în menținerea acoperirii l-au avut soția sa, Tatiana Berezanțeva, și soacra sa, ambele implicate activ de NKVD în gestionarea „casei conspirative”. Sfidând riscurile, Abwehr-ul a început să parașuteze periodic agenți de legătură în regiunea Moscovei pentru a aproviziona rețeaua „Prestol” cu tehnică radio, cifruri noi și sume mari de bani în ruble și valută.

Sistemul pus la punct de contrainformațiile sovietice a funcționat fără eroare: fiecare agent german lansat noaptea din avion era localizat și capturat aproape imediat după aterizare. În loc să fie executați, mulți dintre acești curieri au fost determinați să lucreze sub controlul NKVD-ului. Transmițătoarele lor au fost integrate în radiojocuri paralele, creând la Berlin impresia falsă că în Uniunea Sovietică funcționa o întreagă rețea subterană de rezistență.

Lovitura decisivă: Cum a acoperit agentul „Max” pregătirile de la Stalingrad

Cea mai importantă misiune a rețelei „Mănăstirea” s-a desfășurat în toamna anului 1942. Înainte de marea contraofensivă sovietică de iarnă, Stalin și Marele Stat Major (Stavka) aveau nevoie ca germanii să își țină rezervele blindate departe de cotul Donului și de Stalingrad.

Prin intermediul lui Demianov, NKVD-ul i-a transmis generalului Reinhard Gehlen, șeful secției Fremde Heere Ost (Armatele Străine din Est), informații atent redactate. Mesajele arătau că Armata Roșie pregătea principala sa lovitură în sectorul central al frontului, la Rzhev și Sychovka, în cadrul Operațiunii Mars, comandată direct de mareșalul Gheorghi Jukov.

Gehlen a mușcat momeala și a raportat Marelui Comandament German că direcția Rzhev este prioritară pentru sovietici. Drept urmare, germanii au trimis acolo divizii masive de tancuri și infanterie pentru a consolida apărarea.

În timp ce atenția germană era fixată pe Rzhev, Armata Roșie a declanșat în sud adevărata lovitură strategică: Operațiunea Uranus. La 19 noiembrie 1942, trupele sovietice au spulberat flancurile românești și germane, încercuind Armata a 6-a germană condusă de Paulus la Stalingrad. Deși atacul de la Rzhev s-a soldat cu pierderi uriașe pentru sovietici, manevra de dezinformare și-a atins scopul: Gehlen nu a bănuit nicio secundă că sursa sa de la Moscova îi livrase o dezinformare calculată la nivel înalt.

De la Crucea de Fier la capcana diviziei fantomă din Bielorusia

Încrederea germanilor în agentul „Max” devenise atât de mare încât comandamentul de la Berlin l-a decorat pe Aleksandr Demianov in absentia cu Crucea de Fier clasa a II-a, o distincție extrem de rară pentru un cetățean străin. La rândul lor, sovieticii l-au răsplătit în secret cu Ordinul Steaua Roșie. Succesul uriaș al Operațiunii „Mănăstirea” a pus bazele unei noi etape de dezinformare în toamna anului 1944, sub denumirea de Operațiunea Berezino (sau Operațiunea Scherhorn). După ce Armata Roșie a eliberat Bielorusia în cadrul Operațiunii Bagration, NKVD-ul a decis să folosească din nou canalul radio controlat de Demianov.

Prin emisiunile transmise la Berlin, sovieticii au simulat existența unui detașament german de circa 2.500 de soldați care ar fi rămas izolat în pădurile de lângă râul Berezina, sub comanda colonelului Heinrich Scherhorn. Momeala a funcționat impecabil. Până în primăvara anului 1945, când Germania nazistă se prăbușea, Abwehr-ul și comandamentul german au continuat să trimită avioane încărcate cu muniție, hrană, echipamente medicale, aparatură radio și chiar agenți din forțele speciale ale lui Otto Skorzeny pentru a sprijini „trupele izolate”. Toți acești agenți și toate proviziile au căzut direct în mâinile contrainformațiilor sovietice, făcând din acest radiojoc o operațiune derulată cu succes până în ultimele zile ale războiului în Europa.