Ce pregătește Guvernul pentru elevii care au de susținut examene

Ce pregătește Guvernul pentru elevii care au de susținut examene

Premierul României, Ludovic Orban, a făcut două anunțuri importante privind măsurile ce vor fi luate după expirarea stării de urgență.

Persoanele cu venituri mici vor beneficia de măşti de protecţie gratuite, în baza unui act normativ care va fi adoptat în şedinţa de guvern de săptămâna viitoare, a declarat, luni, premierul Ludovic Orban.

"Pregătim un act normativ împreună cu Ministerul Muncii ca pentru persoanele vulnerabile, pentru persoanele care sunt sub incidenţa Legii venitului minim garantat să putem să asigurăm un număr de măşti fără să fie obligaţi să le cumpere", a afirmat şeful Executivului într-o emisiune la Digi 24.

Totodată, Orban a dat asigurări că Ministerul Educaţiei va achiziţiona măşti pentru elevii care vor participa la orele de pregătire dinaintea examenelor de la finalul claselor a VIII-a şi a XII-a sau a XIII-a.

Ne puteți urmări și pe Google News

"De asemenea, avem în vedere achiziţionarea de măşti de către Ministerul Educaţiei pentru a putea asigura măşti în cadrul fiecărei unităţi şcolare în perioada 2-12 iunie, în care se va asigura pregătirea pentru evaluarea naţională şi examenul de bacalaureat", a precizat Orban.

Probabil nu vom putea da amenzi

Premierul Ludovic Orban a vorbit și despre amenzi.

„Am încredere că Parlamentul va dezbate cu celeritate acest proiect de lege care a fost adoptat în şedinţa de guvern de astăzi şi că va fi adoptat în cel mai scurt timp, astfel încât să intre în vigoare. (...) Noi aşteptăm decizia Curţii Constituţionale de miercuri ca urmare a sesizării depuse de Avocatul Poporului şi, funcţie de această decizie, vom corecta actul normativ care reglementează starea de urgenţă printr-o ordonanţă astfel încât să lăsăm totuşi anumite instrumente privitoare la aplicarea regulilor imediat la ieşirea din starea de urgenţă. Probabil nu vom putea da amenzi, dar regulile vor fi stabilite prin hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, a afirmat Orban.

El a punctat că, în timp, va fi totuși o sancțiune pentru cei care nu vor purta măști, după ziua de 15 mai.