Ce făcea Băsescu în biroul prezidențial. Dezvăluiri picante

Ce făcea Băsescu în biroul prezidențial. Dezvăluiri picante Traian Băsescu Sursa foto: Captura video

Fostul consilier prezidențial, Eckstein Kovacs Peter, a vorbit despre relația sa cu Traian Băsescu. El a oferit detalii despre ședințele de la Palatul Cotroceni. După cum era de așteptat, Traian Băsescu conducea ședințele cu consilierii săi într-un stil neconvențional și adesea imprevizibil. Exclusiv evz.ro despre obiceiul fostului președinte. Punea mâna pe telefon și suna.

„Am avut, nu numai eu, ci și colegii mei, o situație privilegiată. Deci Gyuri Frunda, care a fost consilier onorific pe lângă domnul Ponta, a spus că lunar, o dată, era chemat, și atunci Ponta îi asculta și puteai să vii cu idei. Cu domnul Băsescu era altfel. Deci, săptămânal erau trei-patru ședințe cu consilierii, cu toții.”

Traian Băsescu nu asculta mereu de consilieri

Kovacs a menționat că Băsescu nu asculta mereu de sfaturi, pentru că, până la urmă răspunderea finală era a președintelui, nu a consilierilor. Potrivit declarațiilor fostului consilier prezidențial, chestiunile legate de apărare și securitate erau discutate mai puțin, însă restul problemelor importante pentru România erau pe masă. „A fost o șansă că am putut participa la aceste discuții.”

Ședințele începeau simplu: „Măi băieți, aveți ceva probleme? Aveți ceva să-mi comunicați?”. Băsescu le dădea consilierilor posibilitatea să ridice problemele din domeniul lor de activitate, de trei ori pe săptămână.

Ne puteți urmări și pe Google News

După ce îi asculta, Băsescu venea cu propriile probleme. Se sfătuia, dar nu asculta întotdeauna. „Răspunderea nu era a consilierilor, ci a președintelui”, a explicat Kovacs.

Băsescu nu își lăsa consilierii să fumeze

Un detaliu critic menționat de fostul consilier a fost că Băsescu fuma în timpul ședințelor. „El fuma și pe noi nu ne lăsa. Așa că, la fiecare 50 de minute, mă ridicam, mergeam la biroul meu să trag o țigară și mă întorceam”, a povestit acesta.

De-a lungul celor trei ani, Kovacs a avut o singură discuție contradictorie cu Băsescu. A fost legată de o invitație a organizațiilor de aromâni, care doreau ca președintele să participe la un eveniment din Herăstrău. Kovacs nu a recomandat prezența personală a președintelui, ci doar trimiterea unui mesaj. Băsescu a fost de acord cu mesajul, dar organizatorii au reacționat negativ.

„Domnule președinte, iată hârtia, ați fost de acord”, a răspuns Kovacs când a fost întrebat de ce a transmis acel mesaj. Aceasta a fost singura situație tensionată între ei. „Domnul președinte niciodată nu m-a lăudat sau criticat, dar era o libertate destul de mare pentru un consilier prezidențial”, a spus Kovacs. Perioada petrecută la Cotroceni a fost, în opinia sa, punctul culminant al carierei profesionale și politice.

Eckstein Kovacs Peter a oferit detalii din culisele acestor întâlniri într-un podcast pe Cluj24.

Revista presei