Ce a remarcat Nicușor Dan în dosarul lui Ciprian Ciucu, după o discuție cu șefii parchetelor: „În sfârșit, nu mai avem stenograme”
- Maria Dima
- 19 iunie 2026, 18:42
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, după participarea la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, că hotărârea în cazul lui Dominic Fritz era așteptată din punct de vedere al calendarului instanței. Totodată, șeful statului s-a pronunțat și asupra măsurilor luate de procurorii anticorupție în cazul primarului general al Capitalei, Ciprian Ciucu, punctând o schimbare în modul de gestionare a datelor din anchete.
Referitor la dosarul DNA care îl vizează pe Ciprian Ciucu, pus sub control judiciar pentru 60 de via sub acuzația de luare de mită, Nicușor Dan a spus că noul mod de lucru al procurorilor reprezintă o evoluție:
„Cazul de la DNA al dlui Ciucu: Ce vrea să remarc și ăsta e un pas înainte. După ce au fost numiți am avut o discuție cu cei 3 procurori șefi. În sfârșit nu mai avem stenograme din dosare”.
Nicușor Dan, despre situația lui Dominic Fritz și rolul ANI
În ceea ce privește decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) care a menținut hotărârea privind conflictul de interese în cazul președintelui USR, Dominic Fritz, Nicușor Dan a explicat că hotărârea nu a fost o surpriză pe partea de timing.
„Fac un comentariu care nu schimbă cu niciun milimetru pozițiile pe care le-am avut. Faţă de hotărârea în cazul lui Dominic Fritz, pe timing, ea era aşteptată, adică nu a fost primul termen, dacă nu mai cel de-al doilea, a fost o amânare de pronunţare. Şi aici vreau să fac un comentariu care nu schimbă cu niciun milimetru poziţia pe care am avut-o de-a lungul timpului, pe subiectul ăsta. Care este rolul Agenţiei Naţionale de Integritate în statul român? Este rolul Agenţiei Naţionale de Integritate să găsească oameni care se îmbogăţesc folosindu-şi funcţia publică, sau este rolul ei să caute virgule în acte pe care diversi funcţionali publici le fac?”, a declarat președintele.

Nicușor Dan. Sursă foto: presidency.ro
Acesta a adăugat că nu dorește să comenteze decizia judecătorească pe fond, considerând că acest lucru nu ar fi corect, însă a indicat o altă direcție pentru activitatea de control a averilor.
„Însă, dacă ne uităm la situaţia de fapt, vedem că, şi orice român poate să vadă lucrul ăsta, haide să ne uităm la maşinile cu care vin funcţionarii publici în jurul primăriilor reşedinţă de judeţ, ca să nu zic Primăria Capitalei. Ăsta este rolul ANI. Trebuie să ne uităm, dacă nu cumva sancţiunile pe care legea, îmi scapă, integrităţii, sau cum se numeşte, 176, dacă nu cumva aceste sancţiuni sunt disproporţionate şi nu ar trebui să avem o evaluare a sancţiunilor în funcţie de vinovăţia efectivă”, a mai precizat Nicușor Dan.
Dominic Fritz contestă decizia la CEDO
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut joi decizia Curţii de Apel Timişoara prin care primarul Dominic Fritz a fost găsit în conflict de interese. Efectul juridic al acestei hotărâri constă în interzicerea candidaturii sale la orice funcţie aleasă până în anul 2030 inclusiv.
Dominic Fritz a anunţat că va contesta soluția la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), susținând că măsura este una incorectă.
„Sentinţa nedreaptă nu a venit din senin. A venit după ce eu personal şi întregul partid USR am ajuns pe lista «duşmanilor Justiţiei» întocmită chiar de CSM”, a afirmat președintele USR.
Despre hotărârea Tribunalului Ilfov privind PNL
Întrebat despre decizia pronunțată de Tribunalul Ilfov în cazul PNL, Nicușor Dan a arătat că amploarea dată acestui subiect în spațiul public depășește consecințele practice ale hotărârii instanței.
„Decizia a căpătat la anumiți oameni care se exprimă în spațiul public efecte apocaliptice. E o hotărâre, habar n-am, nu mă pronunț pe o hotărâre judecătorească, dar ca efecte e insignifiantă. În 35 de ani de democrație ați văzut vreun partid să se jeneze să dare oameni afară? E o voință politică care nu a fost niciodată, poate din păcate, cenzurată de instanțele de judecată”, a mai spus președintele.