Legea energiei, declarată constituțională de CCR. Sesizarea lui Nicușor Dan a fost respinsă
- Bianca Ion
- 29 aprilie 2026, 17:16
Nicușor Dan. Sursă foto: presidency.roCurtea Constituțională a României (CCR) a respins cu majoritate de voturi sesizarea formulată de președintele României privind Legea pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale și a stabilit că actul normativ este constituțional.
Ce a reclamat președintele în sesizarea CCR
Sesizarea șefului statului a vizat mai multe prevederi ale legii, în special modul în care sunt reglementate drepturile prosumatorilor și responsabilitatea acestora în piața de energie electrică.
În forma inițială, legea reglementa dreptul prosumatorilor la compensarea cantitativă a energiei electrice consumate din rețea cu energia produsă și livrată, precum și compensarea financiară a acesteia. Totodată, prevedea că responsabilitatea în materie de echilibrare pe piața de energie electrică revenea prosumatorilor care au o putere instalată de producere de cel puțin 900 kW.
Președintele a solicitat reexaminarea acestor prevederi, invocând faptul că, potrivit art.5 alin.(2) lit.b) din Regulamentul (UE) 2019/943 al Parlamentului European și al Consiliului, responsabilitatea de echilibrare vizează instalațiile cu o putere instalată inferioară, respectiv 400 kW.

CCR. Sursa foto: INQUAM/Octav Ganea
CCR a constatat că Parlamentul s-a încadrat în limitele cererii
Curtea a constatat că Parlamentul s-a încadrat în limitele cererii de reexaminare formulate de președinte și a adaptat conținutul legii în funcție de aceste solicitări.
„Curtea Constituţională a stabilit că Parlamentul s-a încadrat în limitele cererii de reexaminare a legii criticate, formulate de preşedintele României, şi a adoptat soluţii legislative congruente cu obiectul acestei cereri, respectând, astfel, jurisprudenţa constantă şi consolidată a Curţii Constituţionale în privinţa redeschiderii procedurii de legiferare ca urmare a formulării unei cereri de reexaminare. Prin urmare, Curtea a stabilit că legea criticată nu încalcă art.77 alin.(2) şi art.147 alin.(4) din Constituţie”, se precizează în comunicat.
Judecătorii constituționali au arătat că, potrivit jurisprudenței Curții, redeschiderea procedurii legislative se face doar în legătură cu aspectele indicate în cererea de reexaminare.
Legea nu încalcă prevederile constituționale
Curtea a stabilit că Parlamentul, prin Camera Deputaților și Senat, a adaptat conținutul normativ al legii în limitele cererii de reexaminare și că soluțiile adoptate se încadrează în obiectul acesteia.
În aceste condiții, judecătorii constituționali au concluzionat că legea nu încalcă prevederile constituționale invocate și au respins sesizarea formulată de președintele României, constatând constituționalitatea actului normativ.