Cazul copilului mort în Ambulanță. Arafat: „Sunt țări care nu au deloc medici pe ambulanță”

Cazul copilului mort în Ambulanță. Arafat: „Sunt țări care nu au deloc medici pe ambulanță” Ambulanță. Sursa foto: EVZ

După ce un copil de trei ani a murit într-o autospecială, la Serviciul de Ambulanță Botoșani a fost declanșată o anchetă. Părinții au sunat la Ambulanță când copilul a început să se simtă rău, iar Salvarea deși era un caz grav a venit fără medic.

Cazul copilului mort în Ambulanță. Micuțul și-a pierdut pentru scurt timp conștiența, iar cei de la Ambulanță au asociat-o unei crize febrile. Tatăl copilului spune că prima mașină de intervenție care a sosit la fața locului nu avea medic. Cu toate că, în apelul făcut la 112 i s-a confirmat că este un caz care necesită intervenția SMURD-ului.

Salvarea a venit cu un asistent medical

Copilul s-a simțit rău miercuri noapte. Avea simptome de răceală, însă la scurt timp starea sa de sănătate a început să se înrăutățească. Părinții au sunat la Salvare, care a sosit la fața locului cu un asistent medical. A mai durat o oră până când cel mic a fost preluat de un medic de pe o altă salvare.

- Prima ambulanță nu, nu avea medic, a povestit Alexandru Mancaș, tatăl copilului mort la Botoșani.

- V-au dat o explicație cei de la Ambulanță?

- Nu, mi-au zis că așa s-a hotărât de sus. Am înțeles, hai, nu ai trimis-o cu medic, de acord, dar măcar o dată ce ai ajuns la fața locului și ai luat copilul, pornește-te spre Botoșani, spre spital, cu el, nu sta pe loc și aștepta medicul să iasă de la căldură să vină. Ambulanța o stat pe loc în pădure până o venit a doua ambulanță din Botoșani, a relatat tatăl copilului, potrivit Digi24.

În urma tragediei părinții vor să acționeze în instanță autoritățile

Tatăl copilului a fost la sediul Poliției unde a dat declarații despre această tragedie și este hotărât să acționeze în instanță autoritățile.

„Personal, pentru treaba că nu o fost medic în ambulanță vreau să îi dau în judecată. Pentru că prin apel - și sunt sigur că apelul este înregistrat la ei, o să-l cer și pe ăla, apelul la 112 este înregistrat, din ce știu eu - s-a cerut SMURD, nu o ambulanță simplă”, a declarat Alexandru Mancaș.

„Sunt țări care nu au medici deloc pe ambulanță”

„Nici Statele Unite, nici Israel, sunt țări care nu au medici deloc pe ambulanță, noi suntem dintre ţările care au păstrat tradiția de a avea medic pe ambulanţă, de a avea medic la consultații, de a avea medic pe mașinile de terapie intensivă şi pe elicoptere. Dacă mergem în Europa sunt, cum v-am zis, ţări care nu folosesc deloc medicul. Dar faptul că s-a ajuns acolo şi e un caz care necesita medic, atunci ambulanța respectivă putea să cheme sprijin la întâlnire sau la faţa locului”, a comentat cazul Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă din Botoşani susţin însă că viaţa copilului nu ar fi putut fi salvată nici dacă primul echipaj care a ajuns la el avea medic.

O anchetă a fost deschisă la Serviciul de Ambulanță Botoșani.