Contra sumei de 150-200 de euro, 15.000 de persoane au obținut domiciliu fictiv la trei adrese alăturate din București, potrivit stirileprotv.ro

”La această oră, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Ordine Publică şi Poliţia Sectorului 3, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pun în aplicare 6 mandate de percheziţie domiciliară în Capitală şi pun în executare 9 mandate de aducere într-un dosar privind infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat şi fals în declaraţii”, informează Poliția Capitalei.

Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat că două grupuri infracţionale organizate îşi ofereau serviciile, contra cost, unor cetăţeni străini, preponderent din Republica Moldova, pentru a le facilita obţinerea cărţii de identitate româneşti, declarând în fals că aceştia vor locui la adresele lor, sumele solicitate fiind între 150 şi 200 de euro.

Până la acest moment au fost identificate aproximativ 15.000 de persoane care figurează ca având domiciliul stabilit la trei adrese din sectorul 3.

Audierile în acest caz se vor desfăşura la sediul Serviciul Ordine Publică, dar şi la Secţiile 11, 12 şi 23 Poliţie.

 

Te-ar putea interesa și: