Cătălin Drulă ține în suspans USR-ul. Președintele interimar întârzie să dea un răspuns clar

Cătălin Drulă ține în suspans USR-ul. Președintele interimar întârzie să dea un răspuns clarSursa: arhiva EVZ

Cătălin Drulă a anunțat că nu știe dacă va candida la alegerile interne ale USR. Cu toate acestea, spune că neapărat ar trebui să fie organizate în acest an.

Cătălin Drulă a ajuns președinte interimar la USR, după demisia lui Dacian Cioloș. Fostul ministru al Transporturilor nu se grăbește să anunțe dacă va candida la alegerile interne ale partidului, pentru a-și continua mandatul. El a afirmat că situația trebuie clarificată, pentru că USR are nevoie de un președinte permanent, nu provizoriu.

Cătălin Drulă vrea alegeri cât mai repede, dar nu s-a hotărât dacă va candida

„N-am luat încă o decizie în privinţa asta (nr. - a candidaturii la şefia USR ) Va trebui să decidem în perioada imediat următoare când facem congresul. Evident, nu putem să stăm la infinit într-un interimat, dar o să luăm decizia asta şi în funcţie de situaţia pandemiei, de situaţia de sănătate publică şi în funcţie de un oarecare moment de oportunitate politică externă, pentru că eu cred că oamenii s-au săturat de congresele astea din partide. Eu îl văd a fi în anul acesta”, a spus președintele interimar al USR, la B1TV.

Cătălin Drulă a mai spus că partidul său vrea să joace un rol important pe scena politică românească și să fie credibil. „E o diferenţă atât de mare, de la cer la pământ, între cele două variante, pentru că noi avem substanţă, avem oameni care pot oferi soluţii, care ştiu politici publice, care au putut conduce ministere, primării, în timp ce la partidului liderului de galerie nu este nimic în spate. Noi ne cunoaştem între noi în Parlament, fiind acolo, adică sunt pur şi simplu nişte vorbe meşteşugite şi un live.

AUR este de foarte multe ori în Parlament pionul, troll-ul PSD

A doua diferenţă este: noi am promovat întotdeauna un discurs democratic, civilizat, paşnic. Un om care recurge la violenţă, care merge în zona fascismului, a extremismului, a unei relaţii ambigue cu sângeroasa mişcare legionară (...), despre cine vorbim? Mă scuzaţi, un pic sunt indignat: ce legătură este între asta şi USR? Adică nu e absolut nicio legătură”, a mai afirmat Drulă.

El a precizat că AUR este un partid care este folosit în unele situații de cei de la PSD. „AUR este de foarte multe ori în Parlament pionul, troll-ul PSD. Îi folosesc pentru voturi cheie în anumite privinţe, îi hrănesc, le dau platformă, probabil într-un plan - dacă tot vorbeaţi de strategie politică şi de viziune - într-un plan ca, în 2024, cumva să ajungem în scenariul "domnule, trebuie să nu iasă Vadim preşedinte, haideţi toţi să ne punem în spatele candidatului PSD.”