Cât timp ne mai bucurăm de vremea frumoasă, neobișnuită pentru această perioadă. Anunț de ultimă oră de la ANM

Cât timp ne mai bucurăm de vremea frumoasă, neobișnuită pentru această perioadă. Anunț de ultimă oră de la ANM Sursa: arhiva EVZ

Și azi, și mâine, vremea va fi însorită și mai caldă decât ar fi normal în această perioadă. Însă, situația se schimbă începând de săptămâna viitoare, spun meteorologii.

Va fi un weekend marcat de o vreme frumoasă, cu temperaturi ridicate, neobișnuite pentru această perioadă a anului. Dar, lucrurile vor reveni la normal la începutul săptămânii viitoare. Adică mercurul din termometre va scădea.

Astăzi și mâine vremea va fi frumoasă, dar se va schimba începând de săptămâna viitoare, conform meteorologilor de la ANM

„Marți vorbim de o vreme în răcire. La acest sfârșit de săptămână vorbim de temperaturi care, într-o bună parte din țară, mai ales în cea de sud, sud-est și est a țării, vor depăși 15 grade Celsius.

Vorbim de o vreme, astăzi, mâine și luni, cu valori de temperaturi peste ceea ce ar fi normal pentru această dată din calendar, însă marți, miercuri și joi vorbim de o vreme în răcire. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 6 și până la 10 grade Celsius, iar minimele între -5 și până la 6 grade, cu cele mai coborâte valori în depresiunile din estul Transilvaniei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vorbim și de precipitații slabe cantitativ, iar în zona Carpaților Orientali, mai ales la altitudini mari, este posibil să consemnăm din nou precipitații predominant sub formă de ninsoare, după care weekendul să aducă din nou temperaturi ușor în creștere”, a anunțat directorul ANM, Elena Mateescu la Antena 3.

„Astăzi și mâine, vorbim de precipitații cu totul izolate, în partea de nord-vest a țării. De interes rămân norii de tip stratiform, care pe parcursul nopților și dimineților vor determina producerea fenomenului de ceață.

Vor fi precipitații, dar cantitativ ele nu vor depăși sfera normalului

Actualizarea informărilor pentru intervalul 22 noiembrie, până în jurul datei de 20 decembrie, menționează faptul că, pentru săptămâna viitoare, vorbim de precipitații în general normale, cu o tendință de excedent ușor în partea de sud-vest a țării și care vor fi de interes, în special, la mijlocul săptămânii viitoare”, a mai precizat șefa de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM).